ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul unor persoane din domeniul Sănătăţii

0
50

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul Gabrielei Stan, care conduce serviciul de avizare interministerială din cadrul Ministerului Sănătăţii.

„În perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2017 a exercitat simultan funcţia publică de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii şi pe cea de director financiar contabil în cadrul Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie ‘Ana Aslan’, încălcând astfel dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”, se arată într-un comunicat al ANI.

Conform sursei citate, în incompatibilitate a fost găsit şi Gheorghe Peltecu, fost manager în cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia” din Bucureşti, care în perioada 1 aprilie 2014 – 30 decembrie 2017 a exercitat simultan funcţia de manager în cadrul unităţii sanitare publice şi pe cea de medic ginecolog (persoană contractuală cu contract individual de muncă) la o societate comercială.

Ad in title

În cazul lui Octavian Fulger Lazăr, şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brânzeu” din Timişoara, inspectorii de integritate au constatat existenţa conflictului de interese administrativ.

„În perioada exercitării funcţiei de şef de secţie a deţinut, respectiv deţine părţi sociale la două societăţi reglementate de Legea nr.31/1990, care au stabilit relaţii cu caracter patrimonial cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brânzeu’ Timişoara”, precizează ANI.

Ion Mădălin Călinoiu, farmacist şef secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, judeţul Gorj, a fost găsit în incompatibilitate, întrucât în perioada 22 noiembrie 2016 – 23 ianuarie 2018 a exercitat simultan şi calitatea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale.

ANI mai anunţă că au fost găsite incompatibile Silvia Adriana Răducu, funcţionar public în cadrul Primăriei Băbeni, judeţul Vâlcea, în cazul căreia atribuţiile exercitate ca funcţionar public începând cu data de 20 septembrie 2007 sunt în legătură directă sau indirectă cu activităţile desfăşurate din domeniul privat, precum şi Iosefina Viorica Tripon, funcţionar public în cadrul Primăriei Călăţele, judeţul Cluj, care în perioada 8 iunie 2015 – 16 octombrie 2019 a exercitat simultan funcţia publică de consilier principal cu atribuţii de control financiar preventiv în aparatul de specialitate al primarului şi funcţia contractuală de administrator financiar patrimoniu / contabil la Şcoala Gimnazială Călăţele.

În cazul Alidei Elena Iftimie, director al Şcolii Gimnaziale Oţeleni, judeţul Iaşi, şi consilier local în aceeaşi comună, ANI a sesizat parchetul pentru conflict de interese penal.

„În perioada mai 2017 – septembrie 2018, în exercitarea atribuţiilor de serviciu aferente funcţiei de director al Şcolii Gimnaziale Oţeleni, persoana evaluată a semnat acte în temeiul cărora soţul persoanei evaluate a obţinut venituri în sumă totală de 43.400 lei. Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de ‘conflict de interese penal’, respectiv ‘folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane’, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”, se menţionează în comunicatul ANI.

Articolul precedentBeneficiile tratamentului cu Remdesivir, modeste pentru pacienţii cu forme moderate de COVID-19
Articolul următorSporul de risc din Sănătate, propuneri legislative: Cine ar trebui să îl primească şi în ce procente