Spitalului Orăşenesc Rupea: Testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV

0
443

Cancerul de col uterin este o boală ce poate afecta femeile de orice vârstă, însă aproape jumătate din cazurile de cancer de col uterin apar între 35 şi 55 de ani. Din fericire, este una dintre puţinele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce.

Femeile din Rupea şi împrejurimi, cu vârsta între 24-64 de ani, sunt invitate să se programeze, începând cu data de 28 august 2023, la testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV, în cadrul centrului de recoltare organizat la nivelul Spitalului Orăşenesc Rupea – anunță Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Pentru a fi asigurat accesul facil al femeilor sănătoase la serviciile medicale de screening în regim ambulatoriu, acestea se pot programa telefonic la numărul 0268.260.891 int. 118, iar recoltarea se va face în cadrul Compartimentului de Obstetrică-Ginecologie.

Un test de 5 minute pentru 5 ani de linişte

Screening-ul salvează vieţi, iar cancerul de col uterin este unul dintre formele de cancer care poate fi prevenit şi depistat precoce.

În cadrul programului de screening, femeilor le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, la grupa de vârstă 24-29 de ani, şi testarea HPV, la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.

Screeningul cancerului de col uterin este o metodă de prevenire a cancerului prin detectarea şi tratarea anomaliilor precoce care, dacă nu sunt tratate, ar putea duce la cancer la colul uterin al unei femei.

Riscul de cancer de col uterin invaziv este redus cu până la 90% pentru femeile care participă în mod regulat la programe organizate folosind oricare dintre cele două teste de screening recomandate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening.

Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt gratuite, fiind finanţate în cadrul proiectului.

Activităţile se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Articolul precedentMinisterul Sănătății: Control neanunțat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”. Ce s-a verificat
Articolul următorRăniţii în explozia de la staţia GPL din Crevedia, transportați la trei spitale din Capitală