Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu: Tumoră de 11,5 kilograme, extirpată cu succes unei femei de 74 de ani

0
376

O tumoră de 11,5 kilograme a fost extirpată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, de la o femeie de 74 de ani, intervenţia chirurgicală durând aproximativ două ore, a anunţat, vineri, unitatea medicală.

Pacienta, în vârstă de 74 de ani, din judeţul Gorj, s-a internat la începutul acestei săptămâni în Secţia Chirurgie 1 a SJU Târgu Jiu, pentru a fi supusă unei intervenţii chirugicale de îndepărtare a unei tumori foarte mari, localizată în abdomen.

Din cauza afecţiunii pe care o dezvoltase, femeia avea probleme respiratorii, dificultăţi de mişcare şi tulburări de tranzit intestinal, fiindu-i afectată profund calitatea vieţii.

„Pacienta a fost operată în data de 17 aprilie de către o echipă medicală compusă din dr. Marian Diaconescu, medic specialist chirurgie, şi dr. Constantin Vilaia, medic specialist chirurgie – Secţia Chirurgie Generală 1, dr. Virginia Armega, medic specialist ATI – Secţia ATI 2, asistenţii medicali Murariu Monica, Truşcă Ioana, Martescu Mirela, infirmier Cican Adina (Bloc Operator) şi asistentele medicale Pănescu Daniela şi Bănduţoiu Elena (Secţia ATI 2)”,  a transmis SJU Târgu Jiu, pe pagina de Facebook.

Intervenţia chirurgicală a durat o oră şi 50 minute şi a fost realizată cu succes, îndepărtându-se în totalitate şi fără complicaţii tumora cu greutatea de 11,5 kilograme.

Pacienta este internată, în prezent, în secţia Chirurgie 1, pentru recuperarea post-operatorie.

Articolul precedentRafila: Traversăm o perioadă fără precedent cu programe majore de finanțare care generează mii de achiziții publice. Trebuie să vorbim cât se poate de deschis despre integritate și anticorupție
Articolul următorS-a dat startul lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgenţe Iași