Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni”: 3,34 milioane de euro din fonduri europene pentru aparatură

0
1091

Echipamente și aparatură medicală pentru gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19, în valoare de 3,34 milioane de euro, pentru Unitatea de Primiri Urgenţe şi Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă ale Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Banii provin din fonduri europene.

Potrivit unui comunicat de presă, până pe 30 aprilie 2021 urmează să fie achiziționate brancarduri, monitoare, monitoare mobile pentru triaj, defibrilatoare, infuzomate, pulsoximetre mobile, paturi pacient de tip ATI, rafturi, console medicale, troliu pentru tratament, cărucior pentru defibrilator, ECG, ecograf portabil cu 6 sonde + doppler, lampa scialitică mobilă, aparate de ventilaţie mecanică, injectomate, ecograf dedicat UPU cu 5 sonde cu doppler, aparat radiologie portabil, ECMO, aparat mobil aspiraţie secreţii pacient, videolaringoscop.
În plus, urmează să fie achiziționate cu echipament pentru echipa mobilă de resuscitare, instrumentar medical (sala de mici intervenţii chirurgicale), laringoscop, bronhoscop, lampă mobilă – sterilizare cu UV, gipsotom (oscilant) – aparat pentru tăiat gips cu aspirator pentru praf, masă ortopedică cu suport pentru reducere fracturi, negatoscop, chiuvetă cu decantor pentru masă de gipsare, otoscop portabil, fibroscop ORL, lampă frontală, masă consult ginecologic, oftalmoscop portabil, tonometru portabil, mobilier, saltea antiescară, scannere temperatură.

Articolul precedentAproximativ 5% dintre testele pentru COVID-19 efectuate în ultimele 24 de ore sunt pozitive
Articolul următorPrimarul Sectorului 3, pozitiv pentru COVID-19