“Solidaritatea Sanitară”: Cum se reglementează finanțarea pentru toate categoriile de unități în ceea ce privește influențele financiare determinate de acordarea indemnizațiilor lunare începând cu luna august

0
601

Federația “Solidaritatea Sanitară” din România menționează că, odată cu publicarea și intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 88/24.10.2023, se reglementează finanțarea pentru toate categoriile de unități în ceea ce privește influențele financiare determinate de acordarea indemnizațiilor lunare începând cu luna august, aceasta asigurându-se astfel:

– Pentru unitățile sanitare aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

– Pentru unitățile care nu se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, drepturile salariale se asigură de la bugetul de stat.
Liderii sindicali reamintesc drepturile salariale acordate conform Legii nr. 153/2017 (modificată prin Ordonanța de Guvern nr. 42/31.08.2023) și care fac obiectul acestei modificări legislative. Astfel, începând cu luna august, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar salarizat potrivit Anexei nr. 2 (Sănătate și Asistență socială) beneficiază de o singură indemnizaţie lunară stabilită în cuantum brut după cum urmează:
a)500 de lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar o gardă în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă;
b)1.000 de lei pentru medicii specialişti şi primari care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă;
c)250 de lei pentru medicii rezidenţi care efectuează lunar o gardă în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă;
d)500 de lei pentru medicii rezidenţi care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă;
e)500 de lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin 2 gărzi;
f)500 de lei pentru tehnicienii de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţii medicali de laborator clinic licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţii medicali dentari licenţiaţi, asistenţii medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţii medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, asistenţii medicali, moaşe, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor, precum şi cei asimilaţi acestora;
g)100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, dar nu mai mult de 300 de lei lunar pentru toate categoriile de personal, cu excepția celor prevăzute la lit. a-e).
„Totodată menționăm că, după protestele Solidarității Sanitare din vara acestui an și transpunerea în act normativ a solicitării noastre exprese, suma indemnizaților de mai sus nu se mai iau în calcul la limita sporurilor, indemnizațiilor prevăzute pe ordonatorul principal de credite astfel că nu afectează acordarea celorlalte drepturi salariale cuvenite” – menționează reprezentanții Federației.
Articolul precedentUMF „Carol Davila”: Informații privind concursul național în vederea acordării burselor pentru stagii de studii universitare de masterat și doctorat precum și pentru stagiile postdoctorale sau de cercetare în 2024
Articolul următorUMFST„G.E. Palade” din Târgu Mureș: Duminică se încheie ediția cu numărul 14 a Conferinței de Neurofiziologie Clinică