Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este de părere că a pune pe drumuri aproape patru milioane de copii și părinții lor în condiții de pandemie pentru a obține în decurs de câteva zile “documente care nu sunt utile nimănui” denota lipsă de respect și percepție eronată a realității.

Mai mult, potrivit SNMF astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente, ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil.

“A pune pe drumuri aproape 4.000.000 de copii (conform datelor INS) și părinții lor în condiții de pandemie pentru a obține în decurs de câteva zile documente care nu sunt utile nimănui, care nu sunt prevăzute de lege și care nu au alt scop decât de a asigura conducerilor instituțiilor de învățământ confortul stivei de hârtii arhivată cu rigurozitate denota lipsă de respect față de părinți și copii și poate un grad de cinism și percepție eronată a realității”, se arată într-un comunicat al SNMF.

Mai mult, medicii de familie amintesc de “pericolul pe care îl reprezintă încolonarea a zeci de părinți și copii la ușile cabinetelor medicilor de familie”.

“Nu există recomandări privind atitudinea în cazul unui copil la care apar semne de boală în perioada școlarizării, dar ne acoperim de hârtii de cele mai multe ori inutile”, se arată în acelaşi comunicat.

SNMF reaminteşte că a transmis în repetate rânduri că este necesar ca în fiecare instituție de învățământ școlar sau preșcolar, în context pandemic, să fie disponibil un cadru medico-sanitar, încadrat conform normelor legale, care să coordoneze efectuarea triajului epidemiologic zilnic.

“SMNF a luat act cu surprindere de afirmațiile care circulă în spațiul public legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice și a adeverințelor de sport de către medicii de familie pentru toți copiii care vor începe școala în data de 14 septembrie 2020. Astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil”, se arată în comunicatul medicilor de familie.