Senatul a respins proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

0
325

Senatul a respins miercuri proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă.

Legea nu a strâns suficiente voturi pentru a fi adoptată, Senatul fiind prima cameră sesizată. Proiectul merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru a fi adoptată erau necesare 69 de voturi.

Propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2, trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore). De asemenea, potrivit proiectului de lege, personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19. În cee ace privește personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, acesta este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Prevederile proiectului de lege se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi. Și vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli.

Costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice.

Sancțiunile prevăzute în proiect prevăd suspendarea de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere al unităţii. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept. Suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin. În acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare.

Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.

 

Articolul precedentGCS: La nivel național, la acest moment nu sunt disponibile paturi ATI libere pentru pacienții COVID
Articolul următorCîțu: Bugetul pentru voucherele acordate persoanelor care se vaccinează anti-COVID-19 va fi suplimentat