Senat: Taxarea cu 10% a concediilor medicale, eliminată de Comisiile de muncă şi de buget-finanţe

0
439

Comisiile de muncă şi de buget-finanţe ale Senatului au eliminat, prin adoptarea unor amendamente la OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, taxarea cu 10% a concediilor medicale.

Iniţial, Guvernul prevăzuse prin OUG 115/2023, care a primit luni raport de admitere cu amendamente din partea comisiilor raportoare, impozitarea acestor concedii cu 10% de la 1 ianuarie.

Raportul a întrunit 21 de voturi „pentru” şi 8 voturi de abţinere şi „împotrivă”.

„Sănătatea, din punctul meu de vedere, nu are culoare politică. A fost o eroare strecurată în această ordonanţă şi eliminăm o inechitate”, a afirmat preşedintele Comisiei de apărare Senatului, Nicoleta Pauliuc, care a participat la şedinţa de luni a comisiilor raportoare, potrivit Agerpres.

OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului.

Articolul precedentSindicaliștii de la „Solidaritatea Sanitară” atenționează Guvernul că nu-și respectă obligațiile legale
Articolul următorCopiii care prezintă următoarele probleme medicale nu vor fi admiși în colectivitate