Semnal de alarmă: O țară riscă să rămână fără paturi ATI pentru COVID-19

0
58

Semnal de alarmă tras de Ministerul Sănătății din Belgia. În numai două săptămâni, țara riscă să rămână fără paturi disponibile la ATI, pentru bolnavii de COVID-19.

„În următoarele patru zile, până la sfârşitul săptămânii, ar urma să trecem de pragul de 1.000 de pacienţi la terapie intensivă (…). Dacă această curbă nu se va schimba prin comportamentul nostru, ar urma să ajungem la 2.000 de pacienţi la terapie intensivă în două săptămâni, capacitatea noastră maximă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății belgian, Yves Van Laethem, citat de Reuters.

Numărul de pacienţi de la unităţile de terapie intensivă se dublează la fiecare opt zile – până la 757 duminică -, numărul total al persoanelor internate în spital fiind de 4.827.

Belgia a avut săptămâna trecută o medie zilnică de 1.288 de noi infectări cu COVID-19 la 100.000 de locuitori. Cu un total de 10.810 morţi, are una dintre cele mai ridicate rate de deces pe cap de locuitor din lume.

De asemenea  Belgia are a doua cea mai ridicată rată de infectare pe cap de locuitor din Europa, după Republica Cehă. Numărul de noi cazuri s-a dublat la fiecare 13 zile şi a atins un vârf de peste 18.000 la 20 octombrie, o creştere de aproape zece ori faţă de vârful din timpul valului din primăvară al pandemiei.

Articolul precedentVaccinul experimental antiCOVID al AstraZeneca are un răspuns imun ridicat la adulții tineri și vârstnici
Articolul următorNelu Tătaru: Evenimentele private, transportul de navetiști, locuri importante de infectare cu SARS-CoV-2