SCU „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași: Un (alt) caz impresionant al unei paciente salvate printr-o rezecție maximală a unei tumori cerebrale

0
728
captura video/ Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași și-a consolidat reputația de centru de excelență în tratarea cazurilor complexe de neurochirurgie, atrăgând pacienți nu doar din întreaga țară ci și din străinătate. Aici s-a investit în tehnologie de vârf și s-au format echipe de specialiști dedicați care reușesc să abordeze cazuri dificile cu încredere și să ofere șanse de recuperare, cum este și cel prezentat astăzi.

În urma unei intervenții chirurgicale complexe, specialiștii neurochirurgi  la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași au reușit să salveze o nouă viață: este vorba despre o femeie în vârstă de 40 ani, din Focșani, care a ajuns aici în căutarea unei șanse de supraviețuire.

„Am leșinat. Am stat în spital la Focșani, am avut timp să meditez. (…) L-am sunat pe domnul profesor, un om deosebit. Să-i dea Dumnezeu sănătate. În concluzie, pentru toată lumea: Dumnezeu există! Domnul manager… mi se face pielea de găină și deja mă emoționez…” – relatează Simona, pacienta care, după ce a trecut prin momente dificile și încercări grele, a găsit speranță în mâinile pricepute ale medicilor de la Iași.

O echipă de neurochirurgi, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, a abordat cazul cu o strategie inovatoare: operația de extirpare a tumorii a fost un proces complex și delicat, dată fiind recidiva și complicațiile anterioare dar, cu toate acestea, specialiștii au reușit să îndepărteze întreaga tumoare printr-o intervenție care a durat mai multe ore.

Simona(pacientă): „Veneam după zece zile de spitalizare la Focșani. A a reușit să înlăture aproape întreaga tumoare. În două zile m-am recuperat”

„Operația a decurs bine, într-o echipă multidisciplinară, după o serie de investigații neuroimagistice laborioase. Acesta este un caz care demonstrează că voința umană și limitele medicale pot fi întinse la maxim. Practic, acesta este rolul nostru aici, să ne depășim limitele, și asta facem în fiecare zi, cu fiecare pacient care ni se adresează, indiferent de patologia lui” – declară, cu binemeritată satisfacție sufletească și profesională, conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
„Am avut o intervenție pentru o tumoare cerebrală, care a fost operată, în partea stângă frontală. Toată lumea are dureri de cap, dar în cazul meu a fost mai grav. Am căzut jos din picioare într-o zi. Am fost adus de urgență la spital în București, în timpul pandemiei. Norocul meu a fost că am fost operat de un doctor foarte bun de la Bagdasar. M-au operat cu șanse aproape nule la viață. Și prin voia lui Dumnezeu, am trăit încă doi ani.
Acum trei săptămâni, când ar fi trebuit să fiu în vacanță, am leșinat. Am fost internat la Focșani timp de zece zile. După aceste zece zile am avut timp să meditez. Am stat în spital la Focșani și am avut timp să reflectez. Domnul profesor, atunci când am mers la el în mai, mi-a comunicat că nu are mijloacele necesare să mă opereze. Deci, acesta a fost diagnosticul și verdictul. Am hotărât să încercăm să înlăturăm o parte din tumoare, chiar mai mică decât o nucă. Totuși, am primit răspunsul că nu se poate realiza” – povestește Simona cu emoție.
„De mult timp doream să ajung la domnul dr. Lucian Eva, de mult timp mă gândeam la asta. În timp ce eram în spital, am meditat la această posibilitate. L-am contactat pe domnul profesor, un om deosebit. Să-i dea Dumnezeu sănătate. Am ales să vin la el și am urmat toate indicațiile necesare. Eu veneam după zece zile de spitalizare la Focșani. El a fost de acord să mă vadă și să mă ajute. Mi-a oferit tot sprijinul necesar. Am înțeles că a reușit să înlăture aproape întreaga tumoare. În două zile m-am recuperat pe culoarul spitalului. În concluzie,… sunt fără cuvinte!”

Pacientă salvată la Iași: „În final, pentru toată lumea: Dumnezeu există! Trebuie doar să știi să-I ceri ajutorul și să-I mulțumești în momentul potrivit”

„Referitor la domnul manager… simt furnicături și deja mă emoționez. De obicei, nu sunt o persoană ușor de emoționat. Încă de la prima întâlnire cu domnia sa… știam despre el de pe Facebook. De la prima întâlnire, când l-am cunoscut personal. Este un om deosebit. Mă impresionează deschiderea și inteligența sa.
Totodată, este respectuos și demn de admirație. Domnul Eva este cu adevărat remarcabil, și numele său va fi în rugăciunile mele de acum înainte, pentru că este cu adevărat un om miraculos” – mărturisește pacienta care, după intervenție, a prezentat semne încurajatoare de recuperare rapidă. Iar această reușită medicală nu este un caz singular.
Referitor la modul cum a decurs intervenția de eliminare a tumorii, conf. univ. dr. Lucian Eva menționează: „Pacienta a fost diagnosticată acum câțiva ani cu o tumoare cerebrală. Motiv pentru care a fost operată într-un centru din țară. S-a făcut o intervenție chirurgicală la momentul respectiv. A fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală de grad mic. De altfel, trebuie să vă spun că tumorile cerebrale, din punct de vedere al agresivității lor, se împart în patru tipuri. De la gradul unu, care sunt tumori benigne, până la gradul patru, când vorbim de tumori maligne, adică cancere. Indiferent de tipul de tumoare, acestea se încadrează în această tipologie.
Ea a fost diagnosticată la momentul respectiv cu o tumoare de grad intermediar. Evoluția a fost destul de bună o perioadă de timp, după care s-a înrăutățit. A venit la noi. S-a adresat spitalului. A fost consultată, investigată imagistic și s-a luat decizia de a reinterveni chirurgical, fiind singura ei șansă. Operația, de data aceasta, a constat într-o rezecție maximală a acelei tumori, cu scopul de a-i oferi șansa de a depăși această etapă și de a o vindeca sau, în cel mai rău caz, de a-i prelungi viața, să spunem așa.
Operația a decurs bine, desfășurată de o echipă multidisciplinară, după o serie de investigații neuroimagistice laborioase. Așteptăm rezultatul final anatomopatologic. Evoluția pacientei este bună. Ea prezintă anumite simptome legate de localizarea tumorii, și anume în zona lobului frontal.
Totuși, este important să menționăm latura pozitivă a lucrurilor, deoarece manifestă dezinhibiție, în timp ce în mod obișnuit, varianta contrară este reprezentată de inhibiție, depresie sau agresivitate. Acest aspect reprezintă o perspectivă optimistă, întrucât, alături de recuperare și tratamentul complementar, cu siguranță, va putea beneficia de o calitate a vieții sporită” – relatează managerul unității spitalicești.

Conf. univ. dr. Lucian Eva: „O poveste care ilustrează puterea voinței umane și cum limitele medicale pot fi extinse la maximum”

„Aceasta este o poveste care ilustrează puterea voinței umane și cum limitele medicale pot fi extinse la maximum. În acest fel, pacienții și, în general, oamenii au șanse mai mari de vindecare.
Practic, acesta este rolul nostru aici: să depășim limitele, și asta facem în fiecare zi, cu fiecare pacient care ne solicită ajutorul, indiferent de patologia lor.
Nu reușim întotdeauna să îi salvăm pe toți, deoarece suntem și noi limitați. Cu toate acestea, putem contribui la depășirea etapei respective, la prelungirea vieții lor, la îmbunătățirea calității acesteia și, de cele mai multe ori, fără a exagera, chiar la vindecarea lor” – subliniază managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.
Cazul relatat, de succes, subliniază importanța expertizei medicale de înaltă calitate și a abordării personalizate în tratamentul cazurilor complexe: „Salvarea vieții acestei femei nu numai că a adus bucurie în familia sa, dar a întărit și mai mult prestigiul Spitalului Clinic de Urgență <<Prof. Dr. Nicolae Oblu>> din Iași, demonstrând că speranța și determinarea pot învinge cele mai mari provocări medicale”  – transmit reprezentanții instituției ieșene.
Articolul precedentOUG privind indemnizațiile angajaților din Sănătate: Cât vor primi pentru gărzi medicii, asistentele, moașele sau alte categorii de personal
Articolul următorCNAS: Pacienții cu arsuri vor beneficia de consiliere psihologică şi psihoterapie şi vor avea acces la fizioterapie