SCJU Bihor: Un pacient de 45 de ani, salvat printr-o intervenție chirurgicală efectuată în premieră națională

0
270

Un pacient de 45 de ani, diagnosticat cu insuficiență respiratorie severă din cauza unei obstrucții tumorale traheale, a fost salvat printr-o intervenție chirurgicală efectuată în premieră națională, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.

Pacientul a ajuns la spital în stare gravă, cu o capacitate pulmonară de doar 25% și risc de deces, potrivit unui comunicat de presă.

„Deoarece acesta prezenta obstrucții tumorale la nivelul traheei și a bronhiilor, s-a dispus rezecția tumorală endobronșică multicentrică din trahee, precum și din bronhiile principale bilaterale. Intervenția a fost minim-invazivă și s-a realizat cu ajutorul bronhoscopului. În premieră națională, oxigenarea s-a realizat atât prin jet de ventilație, cât și prin și membrană extracorporală – ECMO. Astfel, oxigenatorul cu membrană a permis extragerea temporară a sângelui din plămâni și reintroducerea acestuia după oxigenarea în exterior”, se precizează în comunicat.

A doua premieră, la nivel judeţean, a fost efectuarea procedurii de traheostomie percutană cu ac şi dilatatoare în anestezie locală, pentru îndepărtarea unei tumori din cavitatea bucală, arată sursa citată.

„În mod normal, această procedură ar fi necesitat anestezie generală. Însă, din cauza tumorii din gură, pacientul nu a putut fi intubat. Astfel, în premieră la nivelul județului Bihor, intervenția a avut loc cu pacientul conștient. Realizarea intervenției cu anestezie locală a scurtat timpul de recuperare postoperatorie, a eliminat din riscurile pentru pacient și a scurtat semnificativ timpul intervenției. Aceasta a durat doar 10 minute, în loc de o oră”, conform sursei citate.

Potrivit comunicatului citat, intervențiile au avut loc în cursul primei jumătăți a lunii martie, în cadrul secției de Pneumologie. Echipa medicală a fost coordonată de dr. Alin Suciu, medic primar medicină de urgență și medic specialist pneumologie.

„În momentul de față, pacientul este în stare stabilă, poate să respire mai bine și își continuă tratamentul de chimioterapie și radioterapie”, potrivit comunicatului citat.

Articolul precedentINSP: 93.702 cazuri de infecţii respiratorii acute, raportate în ultima săptămână
Articolul următorContracte de aproape 300 milioane euro pentru obiective prin PNRR, semnate de ministrul Sănătății