SCJU Bihor: O adolescentă cu o boală extrem de rară, sindrom de pensă aorto-mezenterică, operată cu succes

0
731

O adolescentă în vârstă de 17 ani, diagnosticată cu o boală extrem de rară – sindrom de pensă aorto-mezenterică, a fost operată cu succes la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, cu cea mai avansată tehnică chirurgicală, prin tehnică laparoscopică.

Potrivit unității medicale, sindromul de pensă aorto-mezenterică are o incidență de 1 la 1 milion în rândul copiilor (0-18 ani), iar acesta este primul caz înregistrat în județul Bihor și al doilea caz publicat din țară. Atât diagnosticarea acestui caz, cât și abordarea chirurgicală reprezintă premiere medicale la nivelul județului Bihor.

Adolescenta suferea de mai bine de şase ani de simptome digestive precum greaţă, vărsături, balonare, durere abdominală şi scădere ponderală, fiind internată în repetate rânduri în cele două spitale din Beiuş, conform biletelor medicale, cu suspiciune de gastrită.

În 19 septembrie, a fost adusă la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, cu dureri abdominale, deshidratată, având o greutate de 40 de kilograme, la o înălţime de 1,68 metri.

Simptomele ei indicau prezenţa unei obstrucţii proximale, aşadar, iniţial, pacientei i s-a efectuat o radiografie abdominală. S-a constatat faptul că stomacul ei era destins până la micul bazin, în mod normal acesta fiind situat până deasupra ombilicului. De asemenea, evacuarea era încetinită. Aşadar, pacientei i s-a făcut tomografie computerizată a abdomenului cu substanţă de contrast intravenoasă şi a fost măsurat unghiul aorto-mezenteric, adică unghiul dintre aorta abdominală şi artera mezenterică superioară.

„Acest unghi trebuie să fie de peste 25 de grade, pentru a permite trecerea duodenului (prima parte a intestinului subţire). În cazul pacientei, unghiul era de doar 10 grade, ceea ce a dus la comprimarea duodenului şi, astfel, la apariţia simptomelor pacientei”, se arată în comunicatul unității medicale.

Punerea diagnosticului a presupus o abordare multidisciplinară a cazului, necesitând analize de laborator, împreună cu investigaţii de imagistică medicală şi gastroenterologie. În urma acestor investigaţii, s-a pus diagnosticul de sindrom de pensă aorto-mezenterică, o cauză extrem de rară de obstrucţie intestinală.

Simptomatologia cronică, riscul de denutriţie avansată şi tulburările hidroelectrolitice ar fi dus în timp la decesul pacientei. După confirmarea diagnosticului, echipa medicală a decis tratamentul chirurgical prin efectuarea unui bypass, cea mai avansată tehnică.

„Această tehnică presupune izolarea porţiunii obstrucţionate a duodenului şi scurtcircuitarea traseului intestinului pentru a evita obstacolul, printr-o anastomoză duodeno-jejunală latero-laterală. În acest fel, sunt unite prima porţiune a intestinului subţire imediat după stomac cu porţiunea de mai jos, iar conţinutul stomacului parcurge noul traseu intestinal, fără a trece prin porţiunea comprimată”, potrivit sursei citate.

Intervenţia, care a fost una cu un grad de complexitate ridicat, a fost realizată prin tehnica laparoscopică, aceasta fiind una dintre cele mai moderne tehnici chirurgicale, care presupune utilizarea unor instrumente endoscopice (trocare), ce se introduc în abdomen prin nişte incizii foarte fine. Abordul laparoscopic este minim invaziv, iar datorită faptului că nu necesită incizii mari, prezintă numeroase avantaje pentru pacient, precum reducerea duratei intervenţiei, minimizarea riscurilor şi scurtarea timpului de recuperare post-operatorie.

Un alt element de noutate a fost tehnica de sutură a intestinelor. Tehnica obişnuită, clasică presupune suturarea manuală cu acul, însă aici s-a efectuat suturarea mecanică, cu ajutorul stapler-ului liniar. Acest aparat aplică nişte capse la distanţe egale pe porţiunile intestinului care trebuie sudate, reducând semnificativ timpul necesar pentru intervenţie.

Operaţia a avut loc în data de 26 septembrie şi a durat o oră şi jumătate. Evoluţia post-operatorie a pacientei a fost rapid favorabilă, cu reluarea alimentaţiei orale (pe gură) şi toleranţă digestivă bună.

Echipa medicală care a rezolvat acest caz a fost compusă din dr. Paul Tchouala – medic specialist chirurgie pediatrică, dr. Dănuţ Dejeu – medic primar chirurgie generală, dr. Dan Ţinca – medic specialist chirurgie pediatrică, dr. Daniel Băloiu – medic primar chirurgie pediatrică, dr. Adriana Dobrescu – medic primar ATI şi dr. Virginia Băican – medic primar radiologie şi imagistică medicală.

Articolul precedentSJU Suceava: Sute de mii de euro, despăgubiri pentru familia unui copil decedat în urma infecțiilor intraspitalicești
Articolul următorINSP: 31 cazuri de gripă confirmate de laborator, de la începutul sezonului