Sanitas solicită dialogul pentru viitoarea Lege a salarizării

0
16

Reprezentanții Federației Sanitas solicită dialogul pentru viitoarea Lege a salarizării, în contextul în care raportarea coeficienților de salarizare la salariul minim brut pe țară aflat în plată, de 2.300 de lei, față de cel de 2.500 de lei la care se raportează acum în Legea 153/2017 este primul semnal de alarmă pentru salariații bugetari, se arată într-un comunicat al organizației sindicale.

De asemenea, potrivit Sanitas, limitarea sporurilor la maximum 20% pentru fiecare salariat, va afecta în mod special salariații din sănătate și asistență socială, sisteme în care sporul pentru asigurarea continuității (spor de noapte, spor pentru sâmbete, duminici și sărbători legale) ocupă aproape în totalitate procentul de 20%, iar stabilirea sporului de condiții de muncă, în sumă fixă, până la 25% din salariul minim brut pe țară, va aduce reduceri considerabile de venituri tuturor categoriilor de salariați din aceste sisteme.

„În aceste condiții, Federația SANITAS privește cu îngrijorare și scepticism strategia Guvernului în ceea ce privește reașezarea salarizării personalului plătit din fonduri publice și este pregătită să reacționeze prompt pentru apărarea intereselor membrilor săi, luând în calcul toate formele de luptă sindicală!
Vom solicita în regim de urgență organizarea de întâlniri cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cu cei ai Ministerului Muncii pentru discuții atât pe marginea Memorandumului cât și a viitoarei legi a salarizării, cu speranța că guvernanții vor trata cu maximă seriozitate instituția dialogului social și vor elabora cu reală transparență modificările pe care le doresc aduse sistemului de salarizare a bugetarilor, ținând cont de opinia reprezentanților salariaților”, se arată în comunicatul Sanitas.

Potrivit aceleiași surse, Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit joi, a luat act de Memorandumul cu tema ”Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” aprobat în ședința de guvern de miercuri.

„Unele dintre principiile enunțate în acest document sunt din start greșite, în opinia noastră, și pun bazele viitoarelor reduceri de venituri din sistemul bugetar, reduceri pe care coaliția de guvernare a negat în permanență că le va promova”, atenționează reprezentanții Sanitas.

 

Articolul precedentConcluziile OMS referitoare la vaccinul anti-COVID-19 al AstraZeneca vor fi făcute publice vineri
Articolul următorDr. Nelu Tătaru, despre adeverinţe electronice verzi propuse de CE