S-a identificat cauza imbolnavirii copiilor din Arges. Nu se cunoaste cu exactitate sursa imbolnavirii

0
373

in urma investigatiilor facute de specialistii romani impreuna cu cei de la Centrul European de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile s-a stabilit ca imbolnavirea copiilor transferati din judetul Arges la Spitalul Marie Curie din Capitala a fost cauzata de o tulpina de E. Coli, dupa cum a declarat in cadrul unei conferinte de presa ministrul Sanatatii, conf. univ. dr. Patriciu Achimas-Cadariu.

„(…) Consecutiv intalnirii de astazi (n.r. 25 februarie 2016) cu specialistii de la Centrul European de Control al Bolilor putem spune ca s-au identificat cauzele imbolnavirii, respectiv o tulpina de E. Coli. (…) Reiau mesajul legat de preventie, respectiv achizitionarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzator – cum ar fi produsele pasteurizate in cazul lactatelor, produse din carne autorizate sanitar-veterinar -, spalarea corespunzatoare a fructelor si legumelor si tratamentul termic atunci cand se impune”, a declarat ministrul Sanatatii.

in ceea ce priveste situatia conducerii Directiei de Sanatate Publica Arges, in acest caz conf. univ. dr. Patriciu Achimas-Cadariu a precizat ca se deruleaza o ancheta al Corpului de Control al Ministrului Sanatatii, iar la finalizarea acesteia se vor dispune toate masurile legale care se impun. Potrivit oficialului, termenul de finalizare a anchetei este 4 martie 2016.

in ceea ce priveste sursa imbolnavirii, se au in vedere doua ipoteze. Mai exact, un focar de infectie cu origine alimentara sau, pentru unele dintre cazuri, o posibila transmitere interumana, dupa cum a declarat in cadrul conferintei de presa prof. univ. dr. Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romana de Microbiologie. Potrivit specialistului, trebuie continuate investigatiile epidemiologice cu laboratorul impreuna cu specialistii Autoritatii Nationale Sanitare-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.

Referitor la starea micutilor internati la Spitalul Marie Curie, in prezent in unitatea spitaliceasca sunt internati cinci pacienti, trei dintre ei pe dializa peritoneala si doi fara acest tip de tratament. Acestia din urma sunt in stare foarte buna si urmeaza modalitatile de pregatire pentru a fi externati in urmatorele zile, potrivit prof. univ. dr. Mihaela Balgradean, seful Sectiei Nefro-Dializa si al Cinicii de Pediatrie din cadrul Spitalului Marie Curie. Toti cinci micuti sunt internati pe Sectia de Nefrologie.

in ceea ce priveste copilul internat in data de 24 februarie 2016 la Spitalul Marie Curie, specialistul a mentionat in cadrul conferintei de presa ca acesta este internat pe Sectia de Terapie Intensiva, cu tratament de dializa peritoneala. Suspiciunea de sindrom hemolitic uremic cu care a fost transferat din Arges s-a confirmat inca de la internare si s-au impus masurile necesare in aceasta situatie.

Articolul precedentMinisterul Sanatatii lanseaza spre dezbatere Programul de preventie si educatie in sanatate
Articolul următorSpecialisti: Terapia hiperbara este standardul ingrijirii plagilor. Tratamentul ar fi foarte util si in Romania