Reputatul chirurg prof. univ. dr. Florian Popa implineste astazi 66 de ani. Chiar si in aceasta zi speciala, fostul rector al Universitatii de Medicina si Farmacie a€œCarol Davila” din Bucuresti s-a aflat alaturi de pacientii sai si a aratat inca o data interesul si devotamentul pentru lumea medicala din care face parte participand la discutiile organizate la Comisia de Sanatate din cadrul Camerei Deputatilor, ce au avut drept tema statutul medicului roman.

Nascut la Piatra Neamt pe 30 martie 1946, prof. univ. dr. Florian Popa a absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti in 1970, specializandu-se in medicina oncologica, in cadrul Institutului Oncologic Cluj. incepand din anul 1988, distinsul profesor ocupa functia de sef al Sectiei Clinice de Chirurgie a€œSf. Pantelimon” din Bucuresti.

Personalitate marcanta a medicinei romanesti, prof. univ. dr. Florian Popa are importante si originale contributii in domeniul chirurgiei aparatului digestiv, acestea regasindu-se in sfera chirurgiei colice, a celei rectale, precum si a celei biliare.

Prof. univ. dr. Florian Popa a primit titlurile de Cetatean de onoare al Guvernoratului Corfu din Grecia si de Doctor Honoris Causa al unor Universitati de prestigiu din tara si strainatate. De asemenea, este castigator al Premiului Special pentru carte de referinta in domeniul medical la Salonul International de Carte de la Constanta si detinator al distinctiei acordata de Asociatia Generala a Chirurgilor din Siria pentru intreaga activitate. Totodata, Ordinul „Meritul Sanitar” in grad de Comandor incununeaza frumoasa activitate stiintifica a fostului rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.

Cu ocazia celor 66 de ani impliniti, echipa SanatateaTV.ro ii ureaza a€œLa multi ani!” si multa sanatate.