Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private ar urma să fie modificat, în contextul situaţiei epidemiologice cauzată de pandemia de COVID 19, având în vedere evoluţia progresivă a morbidităţii, potrivit unui proiect de Ordin al Ministerului Sănătăţii.

“În contextul situaţiei epidemiologice pe care o traversează în prezent România cauzată de pandemia cu COVID 19, având în vedere evoluţia progresivă a morbidităţii prin acestă afecţiune caracterizată prin creşterea zilnică a numărului de cazuri confirmate, precum şi a numărului deceselor, având în vedere izbucnirea unor focare în anumite centre de dializă și ținând cont de faptul că pacienții dializați constituie grupă de risc în cazul infectării virusul SARS CoV- 2, apare necesitatea găsirii unei soluții de asigurare a continuității serviciilor de dializă într-un cadru legal pentru pacienții aflați în Programul național de Supleere a Funcției Renale”, se arată în proiectui de Ordin pentru completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.718/2004.

Astfel, potrivit referatului de aprobare al Ordinului, transferul temporar al bolnavilor dializaţi dintr-o unitate în alta se poate face pe o perioadă de până la 12 săptămani, cu posiblitatea de prelungire automată pe toată perioada stării de alertă, dar și în intervalul de timp următor, atâta timp cât vor mai apărea cazuri pozitive la dializați sau personalul medical și auxiliar din unitățile de dializă.

Totodată, în situația excepțională în care, în contextul epidemiologic, vor surveni situații cu deficit major de personal medical calificat, unitățile de dializă afectate vor putea funcționa temporar, sub normativul de personal prevăzut în prezent.

Program prelungit,  supraveghere video de la distanță şi consultații telefonice sau on-line

De asemenea, potrivit proiectului de act normativ, centrele de dializă vor funcționa cu program de lucru prelungit, astfel încât să se poată asigura funcționarea unității, iar prescripția și supravegherea dializei de către medic se va putea face, prin vizită săptămânală în unitatea respectivă, sau prin supraveghere video de la distanță, consultații telefonice sau on-line.

Potrivit proiectului, în situația în care vor surveni situații cu deficit major de personal medical calificat, pe perioada pandemiei, supravegherea actului medical se poate realiza astfel:

a) ședințele de dializă se pot realiza prin monitorizarea la distanță a pacienților, prin desfășurarea activității de telemuncă, dacă medicul nefrolog se află în izolare la domiciliu.

Acordul medicului nefrolog, pentru telemuncă

De asemenea, proiectul mai arată că pentru desfășurarea activității prin telemuncă este nevoie de acordul medicului nefrolog, situație în care nu mai poate solicita concediu medical pentru această perioadă.

b) În centrele de dializă din zonele cu deficit de personal, pe perioadă determinată, supravegherea ședințelor de dializă se poate realiza cu un număr mai mic de asistenți medicali pe tură, respectiv 1 post la 5 aparate pe o tură.

Proiectul de act normativ mai arată că în vederea diminuării ori evitării expunerii la infecția cu virusul SARS-CoV-2, controlul anti-epidemic al personalului medical care lucrează în unitatea de dializă, se va realiza :
a)-trimestrial, exsudatul faringian;
b)- semestrial, prezenţa AgHBs, anticorpi anti-HB, anti-HC, RBW, examenul de urină şi transaminazele;
c) – anual, anticorpi anti-HIV .

Durata ședinței de dializă poate scădea până la 3,5 ore

“În scopul prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 a pacienților dializați, durata ședinței de dializă poate scădea până la 3,5 ore, dar și frecvența sesiunilor de hemodializă de la trei ședințe la două ședințe pe săptămână, doar la pacienții care pot tolera un astfel de regim, funcție de patologia asociată.

Prevederile de mai sus se aplică doar în situații speciale generate de pandemia determinată de virusul SARS CoV-2, în scopul:

a) reducerii riscului de infectare, ce poate aparea prin intersectarea turelor de dializați în sala de așteptare,
b) asigurării intervalului de timp pentru dezinfecție adecvată, în vederea scăderii riscului de răspândire a infecției în unitatea de dializă,
c) protejării personalului medical deficitar,
d) rezolvării eventualelor probleme de aprovizionare.

Deciziile referitoare la scăderea duratei ședinței de dializă vor fi luate de către medicul curant în colaborare cu medicul șef/coordonator al Staţiei/Centrului de dializă, cu abordare personalizată a pacienților și comunicare clară către pacienți și/sau aparținători a motivațiilor acestor decizii, precum și a riscurilor și beneficiilor.

Pe perioada pandemiei determinate de virusul SARS CoV-2, pentru transferul între centrele de dializă nu este necesar consimţământul pacienților, potrivit proiectului de act normativ.