Recomandari pentru ingrijirea pacientilor cu diabet zaharatsi insuficienta cardiaca

Diabetul zaharat tip 2 este un factor de risc pentru aparitia insuficientei cardiace si creste riscul de morbiditate si mortalitate la pacientii cu insuficienta cardiaca. O declaratie stiintifica publicata de American Heart Association (AHA) si de Societatea americana de insuficienta cardiaca (HFSA) reuneste in acelasi document datele privind managementul diabetului si al insuficientei cardiace. Documentul descrie noile abordari terapeutice, interventiile asupra stilului de viata si subliniaza importanta ingrijirilor multidisciplinare, care sa includa nu doar medici, ci si asistente medicale, dieteticieni, asistenti sociali si alti profesionisti din domenii conexe.

Diabetul zaharat si insuficienta cardiaca

Prevalenta diabetului zaharat tip 2 a crescut global cu 30% in ultimul deceniu. Se estimeaza ca numarul persoanelor cu DZ 2 ar fi ajuns la 435 de milioane in 2015, de la 333 de milioane in 2005. La randul sau, insuficienta cardiaca afecteaza peste 26 de milioane de persoane in intreaga lume, conform estimarilor, iar prevalenta acestei patologii este in crestere.

Diabetul zaharat si insuficienta cardiaca apar adesea impreuna, iar fiecare din aceste boli creste riscul de a o dezvolta pe cealalta. Datele din studii arata ca prevalenta diabetului zaharat variaza intre 10 si 47% la pacientii cu insuficienta cardiaca. DZ este mai frecvent la pacientii spitalizati pentru insuficienta cardiaca, la care ajunge aparand in peste 40% din cazuri. La persoanele cu DZ, prevalenta insuficientei cardiace variaza intre 9 si 22%, dar este de patru ori mai mare decat in populatia generala. Prevalenta insuficientei cardiace este chiar mai mare la pacientii cu DZ cu varsta peste 60 de ani.

Atat diabetul zaharat, cat si insuficienta cardiaca se asociaza, in parte, cu o morbiditate si o mortalitate crescute. Atunci cand cele doua patologii apar impreuna, evolutia pacientului se agraveaza, scade semnificativ calitatea vietii si cresc costurile ingrijirii medicale. Astfel, identificarea si implementarea strategiilor optime de tratament pentru pacientii cu DZ si insuficienta cardiaca sunt importante pentru imbunatatirea rezultatelor pe termen lung la acesti pacienti.

Tratamentul diabetului

Țintele glicemice optime pentru pacientii cu DZ si IC ar trebui individualizate, pentru a reflecta comorbiditatile (inclusiv severitatea insuficientei cardiace) si pentru a echilibra potentialele beneficii ale scaderii hemoglobine glicate (HbA1c) cu potentialele riscuri. Tratamentul poate avea, pe langa costurile crescute si tolerabilitatea redusa, efecte adverse precum hipoglicemia. Beneficiile terapiei hipoglicemiante ar trebui sa tina cont de speranta de viata a pacientului, intrucat dovezile existente arata ca exista un decalaj de aproape zece ani intre momentul initierii unui control glicemic intensiv si momentul in care se simte beneficiul acestui tratament.

Declaratia semnata de reprezentantii AHA si cei ai HFSA recomanda o tinta pentru HbA1c intre 7 si 8% pentru cei mai multi pacienti cu insuficienta cardiaca, recomandata la pacientii cu DZ si cu comorbiditati severe. La pacientii cu IC avansata (stadiul D) la care nu este avut in vedere sprijinul circulator mecanic sau transplantul, tratamentul poate tinti chiar valori mai mari.

Declaratia stiintifica include si recomandari privind tratamentul cu diversele clase farmacologice indicate in diabetul zaharat, cu ajustari in functie de severitatea patologiei cardiovasculare si a efectelor adverse observate.

Tratamentul insuficientei cardiace

Dovezile obtinute in studii clinice privind insuficienta cardiaca cu fractie de ejectie redusa arata ca, indiferent de statusul diabetului zaharat, la pacientii pentru care exista indicatie, trebuie indicat tratamentul cu inhibitori ai sistemului renina – angiotensina – aldosteron, inhibitori simultani ai neprilizinei si ai receptorilor angiotensinei, beta-blocante, ivabradina si sisteme de resincronizare cardiaca (cu sau fara defibrilator).

in ce priveste impactul medicatiei asupra controlului glicemic, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei II, blocantii de receptor al angiotensinei II si inhibitorii simultani ai neprilizinei si ai receptorilor angiotensinei au efecte favorabile asupra controlului glicemic la pacientii cu insuficienta cardiaca cu fractie de ejectie redusa si ar trebui utilizati conform ghidurilor. Spironolactona poate reduce usor controlul glicemic. in fine, carvedilolul ar putea avea efecte mai bune asupra controlului glicemic decat metoprololul sau bisoprololul, ceea ce l-ar putea indica la pacientii cu IC cu fractie de ejectie redusa si cu DZ cu control glicemic nesatisfacator.

O serie de precautii speciale trebuie avute in vedere la pacientii cu DZ si IC cu functie renala afectata.