Rafila: Un alt proiect al Ministerului Sănătăţii este cel de a regândi normarea medicilor şi asistenţilor medicali, mai ales în spitalele de primă linie

0
463

Ministerul Sănătăţii va elabora un proiect privind regândirea normării medicilor şi asistenţilor medicali, mai ales în spitalele de primă linie care rezolvă cazurile complicate din România, a anunțat ministrul Alexandru Rafila.

„Un alt proiect al Ministerului Sănătăţii este cel de a regândi normarea medicilor şi asistenţilor medicali, mai ales în spitalele de primă linie care rezolvă cazurile complicate din România şi în mod evident această standardizare care există în momentul de faţă – indiferent de tipul de spital avem aceeaşi tip de normare – nu cred că corespunde realităţii. Am cerut de la toate comisiile de specialitate propunere în ceea ce priveşte normativul de personal pentru fiecare tip de specialitate şi încercăm împreună cu comisiile, sunt zeci de comisii de specialitate, să găsim o formulă care, sigur, poate că nu o să fie optimă, dar să fie cât mai apropiată de realitate şi să permită cel puţin în aceste spitale o regândire a modului de alocare a personalului, pe de o parte”, a explicat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

„Dar aici trebuie să ne corelăm şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru că finanţarea serviciilor de sănătate trebuie să respecte acelaşi principiu. Nu poţi să finanţezi la fel, dacă de exemplu ai personal mai mult, pentru că trebuie să poţi să plăteşti şi personalul”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Articolul precedentMinistrul Sănătății: Lucrăm la un punct de vedere legislativ referitor la relaţia medicilor şi pacienţilor cu sistemul public şi privat de sănătate
Articolul următorPremierul Ciolacu anunță demararea procedurilor pentru construirea Institutului Regional de Oncologie din Timișoara