Proiect: Concurs anual pentru ocuparea posturilor vacante de medici, organizat de Ministerul Sănătății

0
543

Ministerul Sănătăţii poate organiza anual, prin excepție de la Codul muncii, concurs național pentru ocuparea posturilor vacante de medici aparținând unităților sanitare publice din rețeaua Ministerului Sănătății, precum și aparținând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, se arată într-un articol al Proiectului de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, lansat în transparență decizională.

Potrivit Proiectului, condițiile și modul de organizare al concursului național se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

De asemenea, proiectul de lege aduce modificări și în ceea ce privește conducerea direcţiile de sănătate publică judeţene
şi a municipiului Bucureşti.

Proiectul arată că funcţiile de director executiv se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ministrul sănătăţii, pe o perioadă de maximum patru ani, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Totodată, persoanele care ocupă funcţii de director executiv ca urmare a promovării unui concurs sunt numite prin act administrativ al ministrului sănătăţii și încheie contract de management cu ministrul sănătății în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Până la ocuparea prin concurs a funcțiilor vacante de director executiv din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, directorii executivi sunt numiți interimar, prin ordin al ministrului sănătății.

În proiectul legislativ se arată că funcţiile de director executiv sunt incompatibile cu:

a)exercitarea oricăror altor funcţii remunerate, neremunerate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în domeniul medical, desfăşurate în afara programului normal de lucru şi care nu au legătură cu funcţia deţinută;
b)exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de conducere, inclusiv cele neremunerate;
c)exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
(5) Dacă directorul executiv se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la apariţia acestora.
(6) Contractul de management încetează de plin drept la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost declarat incompatibil sau în conflict de interese, după caz.”

În nota de fundamentare a proiectului legislativ se arată că în contextul epidemiologic actual, atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă, în unitățile sanitare publice nu s-au putut organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de medici.

Pe de altă parte, deși în perioada anterioară declarării pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, precum și începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 33/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2020 privind desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unor instituţii din sistemul justiţiei, precum şi din cadrul Curţii de Conturi, deși foarte multe unități sanitare au scos posturile vacante la concurs, la acestea nu s-au înscris medici pentru ocuparea lor. Din acest motiv este necesară publicarea posturilor vacante la nivel național și organizarea unui concurs la nivel național, astfel încât să se asigure accesul medicilor din alte județe care ar putea fi interesați de posturi aflate în structura spitalelor din alte zone / județe ale țării, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit aceleiași surse, totodată, ținând cont de faptul că la data de 15 septembrie 2021 încetează aplicabilitatea prevederilor Legii nr.33/2021 și având în vedere faptul că la data de 1 ianuarie 2022 medicii care susțin examenul de specialitate în sesiunea octombrie 2021 trebuie reîncadrați / angajați ca medici specialiști, după caz, se impune crearea instrumentului legal care să permită Ministerului Sănătății să își poată exercita rolul de autoritate centrală în domeniul asistenței de sănătate publică, inclusiv în ceea ce privește politica resurselor umane în sistemul sanitar.

 

Articolul precedentCoronavirus Franța: Certificatul COVID, necesar de luni pentru unele activități zilnice
Articolul următorProiect: Schimbări în funcționarea serviciilor medicale de urgență