Programul National de Educatie Medicala a Pacientilor

0
511

Societatea Nationala de Medicina a Familiei a organizat in data de 26 octombrie 2010, la Hotelul Intercontinental, o conferinta de presa in care a lansat Programul National de Educatie Medicala a Pacientilor, cu tema a€œEducatia Medicala – un prim pas in prevenirea bolilor cardiovasculare”. Programul se desfasoara sub egida Societatii Nationale de Medicina de Familie, cu sprijinul Zentiva, parte a grupului sanofi-aventis.

Printre invitatii care au luat cuvantul in cadrul conferintei s-au numarat dr. Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale de Medicina a Familiei, dr. Sandra Alexiu, secretar in cadrul aceleiasi institutii si dr. Daciana Toma, membru al SNMF.

Programul de educatie medicala pentru pacienti, program-pilot, reprezinta o serie de intalniri individuale, intre medici de familie si pacienti, sub forma unor grupuri. Pana la sfarsitul anului 2010 se preconizeaza o frecventa de patru prezentari pe modul, astfel incat bilantul anului sa aiba aproximativ 150 de intalniri. in cadrul acestor intalniri, se vor distribui gratuit tuturor pacientilor prezenti, o brosura care contine informatii despre cum se pot preveni afectiunile cardiovasculare si despre cum ne putem preocupa de sanatatea noastra. Peste 10.000 de pacienti romani vor beneficia de educatie medicala pentru preventia si controlul bolilor cardiovasculare.

Brosura a€œProgram de Educatie Medicala pentru Pacienti” contine informatii importante despre ce inseamna riscul cardiovascular si factorii de risc ai acestuia, despre sedentarismul si lipsa activitatii fizice, despre dislipidemii si colesterol. Mai mult, brosura ne invata cum putem controla valorile lipidelor din organism si despre cum putem controla hipertensiunea arteriala. Sunt prezentate si consecintele factorilor de risc cardiovascular si ce trebuie sa facem in cazul in care apar semne de alarma. Invitatii au precizat ca nu este suficient ca aceasta brosura sa ajunga in mainile pacientilor, ci este important sa discute cu medicii lor de familie, despre informatiile amintite.

Anul 2011 va aduce si alte programe de educatie medicala a pacientilor si anume un modul despre accidentele vascular cerebrale si un modul despre infarctul miocardic.

Articolul precedentTargul Ofertelor Medicale, in perioada 18-21 noiembrie, la Bucuresti
Articolul următorUn copil de 10 ani are nevoie de ajutorul nostru