La Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Tg. Mures nu se va mai efectua nicio interventie chirurgicala in vederea corectarii malformatiilor cardiace congenitale incepand cu data de 1 octombrie 2012, transmite corespondentul SanatateaTV.ro, prezent la conferinta de presa organizata cu ocazia deschiderii celui de-al VIII-lea Congres ROMTRANSPLANT.

„Nicio urgenta de copil sau nou-nascut nu se va mai putea opera la Tg. Mures incepand cu data de 1 octombrie. Şi asta din cauza ca nu mai sunt conditii, ca urmare a deciziei desfiintarii Institutului prin H.G in data de 9 martie 2011. Am depus trei memorii in care am solicitat ca aceasta unitate sa nu se desfiinteze si sa ni se explice de ce s-a ajuns la aceasta masura, insa nu am primit niciun raspuns. Un singur om a avut curajul sa imi spuna ca desfiintarea s-a facut pe motive politice. Astfel, la Tg. Mures nu se va mai putea opera niciun copil cu malformatii cardiace congenitale grave. in fiecare an se nasc 950 de copii cu afectiuni cardiace congenitale, insa nu toti au nevoie de interventie. in ceea ce priveste numarul copiilor operati la Tg. Mures in fiecare an, acesta este de 350”, a declarat in cadrul conferintei de presa, prof. univ. dr. Radu Deac, chirurg de chirurgie cardiovasculara la Targu-Mures si fondator al Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures.

Potrivit deciziei luate de Ministerul Sanatatii in 2011, Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Tg. Mures se va reorganiza si se va uni cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Mures.