in viata curenta, aproape fiecare persoana se confrunta cu diverse temeri sau fobii. in functie de caracterul fiecarei persoane, fobia poate fi depasita cu usurinta sau nu. Totul depinde de zestrea culturala si de nivelul de anxietate. De altfel, fobiile pot fi usor depasite cu ajutorul unui psiholog. in cazul in care se atinge un prag inalt al acestora atunci se poate solicita sprijinul unui psihiatru, potrivit prof. univ. dr. Dan Prelipceanu, directorul de Cercetare – Dezvoltare de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr.Alexandru Obregia” din Bucuresti.

a€œin clinica, cea mai des intalnita fobie este agorafobia. Aceasta reprezinta o teama de spatii deschise, in etimonul grecesc, agora insemnand piata. insa agorafobia nu se manifesta numai prin aceasta teama. De cele mai multe ori, o fobie de intensitate clinica nu este niciodata unica, nu vine niciodata singura. Ea se mai insoteste si de alte fobii, uneori mai mici. Pe langa agorafobie, in clinica se mai pot intalni si alte tipuri de fobii. Printre acestea se numara si claustrofobia, adica teama de spatii inchise. Alteori poate exista o anxietate sociala, fobia sociala, adica acea teama de a iesi pentru ca esti privit de ceilalti. Mai pot fi si alte fobii, insa, uneori, pacientii le trec cu vederea sau le afla pe parcurs. De altfel, sunt cazuri in care pacientilor le este rusine sa le marturiseasca realizand si ei dimensiunea neobisnuita si uneori surprinzatoare care au probat-o si in practica de multe ori si care au starnit rasul sau ironia celor din jur”, a declarat pentru Sanatatea TV, prof. univ. dr. Dan Prelipceanu.

De altfel, mai exista si fobiile de zi cu zi, care nu sunt altceva decat niste temeri invatate, determinate foarte mult de contextul cultural in care persoana in cauza traieste, dupa cum a mai subliniat specialistul. Atunci cand tulburarea este subiectiva sau foarte greu de suportat, pacientul recurge la un psiholog sau la un medic psihiatru, alteori traieste cu fobia si inventeaza conduite de evitare.