Prof. dr. Bubenek: Personalul medical specializat în tratarea pacienților COVID cu forme grave, insuficient

0
16

Președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), prof. dr. Șerban Bubenek, a declarat că o problemă reală în România, în această perioadă de pandemie, este deficitul de personal medical specializat în tratarea pacienților COVID cu forme grave. Potrivit unui Ordin intrat în vigoare în 2019, România trebuie să aibă, până în 2030, un număr de 20 de anesteziști la 100.000 de locuitori, iar acum are abia 6, a subliniat prof. Bubenek.

”Problema cea mare a rămas și rămâne cea a personalului. Personalul n-am reușit să-l creștem ca număr în acești ultimi 10 – 15 ani, deși din 2019 avem în vigoare Ordinul 398 care privește siguranța pacientului în anestezie și terapie intensivă în care am scris clar că până în 2030 trebuie să avem 20 de anesteziști la 100.000 de locuitori. Acum avem 6. Asta e adevărul! Faptul că personalul medical a dat dovadă de o abnegație ieșită din comun face ca azi România să nu fie pe un loc rușinos în privința mortalității”, a declarat președintele SRATI la un post de televiziune, miercuri seară.

În ceea ce privește numărul de paturi, președintele SRATI a precizat că România nu stă chiar atât de rău la acest capitol.

”Sigur că nu pot fi mărite (paturile ATI – n.r.) de pe o zi pe alta. Ceea ce trebuie să vă spun e că, surprinzător, România la numărul de paturi ATI raportate nu stă foarte rău. În 2012 s-a făcut un studiu paneuropean și a rezultat că am avea cam 21 de paturi de terapie intensivă și terapie acută la 100.000 de locuitori și asta a arătat că, de fapt, avem în ATI cam 4,2 paturi la 100.000 de locuitori, ceea ce ne plasează în primele 5 – 6 țări europene. Dacă mortalitatea azi în România e mică raportat la 100.000 de locuitori, asta se datorează și acestui fapt, chiar dacă aceste paturi nu au fost toate dotate la început și erau 1.300 ca de ATI și azi avem peste 2.600. Faptul că mai avem 1.400 până la 4.175 de paturi, ele au permis să fie îngrijiți pacienții fără COVID, care au venit cu alte tipuri de boli, care au fost operați. Acum avem 1.400 de paturi ocupate. Deci România a prins această pandemie cu o situație bună și cu siguranță când se va termina pandemia și se va face un studiu serios vom vedea că România a avut marele noroc că încet – încet, în ultimii 10 – 15 ani, și-a crescut paturile de ATI chiar dacă nu le-a dotat, deci măcar a avut cam o treime din personalul necesar, era ceva aparatură și experiență a personalului în a opera aceste paturi. Acum probabil că avem 1.600 și ceva de paturi de ATI complet dotate destinate pacienților COVID. În plus sunt cam 100 de paturi pentru copiii cu COVID”, a declarat președintele SRATI la B1 TV.

 

Articolul precedentPrefectul Capitalei: Vom sprijini desfășurarea unei campanii mai largi de testare COVID-19 în București
Articolul următor100 de ani de existență a Institutului Cantacuzino