Prof. Dr. Alfred Gatt, președinte European Network of Podiatry in Higher Education, a declarat că medicina podiatrică este o componentă a echipei de îngrijire a pacientului cu diabet, deoarece podiatrul îi examinează pe cei diagnosticați și tratează problemele piciorului, în principal.

Astfel, podiatrul poate oferi un set de abilități pe care niciun alt profesionist din domeniul sănătății nu îl poate aduce echipei care îngrijeşte pacientul cu diabet, acestea variind de la abilităţi musculo-scheletale, dermatologice, biomecanice, managementul rănilor şi educația pacientului, toate concentrate pe picior, potrivit prof. dr. Alfred Gatt.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul conferinţei online „Piciorul Diabetic și Amputațiile. Spune STOP! Acționează ACUM!”

Datele arată că numărul de amputații la persoanele cu diabet zaharat și picior diabetic, în România, în perioada 2015-2019, a crescut cu aproximativ 25%, fiind realizate în total peste 40.000 de amputații în acest interval.

Dintre acestea, 40% s-au făcut la persoane cu vârste cuprinse între 60 și 69 de ani, peste 30%, la persoane peste 70 de ani, aproximativ 18%, la pacienții din intervalul de vârste 50-59 de ani, respectiv 5% la pacienți cu vârste între 30 și 49 de ani.