Prof. dr. Dorel Săndesc, despre situația din secțiile ATI: Mă tem că vor veni perioade critice

0
140

Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședinte al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), trage un semnal de alarmă, privind situația dramatică din secțiile ATI, sufocate de numărul mare de pacienți COVID.

„E iadul în ATI. Secțiile ATI sunt pline ochi, și secțiile UPU sunt pline cu pacienți în stare critică, unii intubați care așteaptă un loc. Suntem o Arcă a lui Noe arhiplină de care se agață cu disperare atâția oameni. Mă tem că acest val nu se va termină imediat, mă tem că vor veni perioade foarte critice. E foarte greu pentru noi să trăim sub acest stres că nu mai poți îngriji oamenii. Ne-am extins pe unde am putut, am încercat să găsim soluții, vedem că parcă au fost în van toate eforturile și că suntem mai rău decât oricând. Epidemiologii spun că e doar începutul, ei arată aceste previziuni sumbre, e foarte dureros”, a precizat Prof. dr. Dorel Săndesc, la un post de televiziune.

Vicepreședintele SRATI  face apel ca oamenii să se vaccineze anti-COVID-19.

„Am văzut oameni în forme grave cerând cu disperare să fie vaccinați ca să fie salvați, dar nu se mai putea. Sunt prea multe cazuri din acestea cu care ne confruntăm zilnic, de disperări mult prea tardive, când oamenii regretă, mărturisind înainte de a-și da duhul că și-ar fi dorit să fie vaccinați. Așa e natura umană, auzim de tot felul de tragedii și vorbim despre ele, dar cu sentimentul că nouă nu ni se poate întâmpla. Oricui i se poate întâmpla, indiferent de vârstă, de stare de sănătate, de rang. Acum vedem oameni tineri care fac forme foarte grave și mor pentru că sunt nevaccinați, covârșitoarea majoritate a celor care blochează ATI și alte secții sunt nevaccinați. Studii din Marea Britanie arată că e de peste 40 de ori mai mare riscul să mori dacă nu ești vaccinat”, a precizat vicepreşedintele Societăţii Române de Terapie Intensivă.

Prof. dr. Dorel Săndesc a făcut o comparație cu situația din spitalele din celelalte țări europene și a subliniat că acolo situația este diferită, deoarece oamenii au ales să se vaccinezeanti-COVID-19.

„Ne uităm la colegii noștri din țările vest europene, vorbim cu ei, vedem cât de relaxați sunt, cât de puține decese au sau cât de puține cazuri în ATI. Ei au transformat o molima teribilă într-o banală viroză sezonieră. Asta e diferența uriașă, că acolo a devenit o banală viroză sezonieră, deși e aceeași tulpină. Totul pentru că s-a atins pragul de imunizare colectivă, oamenii se pozitivează și acolo în număr mare, dar nu mai fac forme grave, nu mai e nevoie să se interneze și se ajunge că la o gripă sezonieră, cu strănut și simptome minimale”, a afirmat medicul.

Articolul precedentSpitalul Clinic „Sf. Maria” a realizat primul transplant pulmonar de la începutul pandemiei de COVID-19
Articolul următorPremiul Nobel pentru medicină 2021, acordat pentru „descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere”