Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea: Canicula încetinește buna funcționare a creierului

0
2211

Prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea avertizează asupra efectelor pe care canicula le poate avea asupra bunei funcționări a creierului și îndeamnă populația să se protejeze pe cât posibil de temperaturile toride.

Potrivit medicului neurochirurg, canicula provoacă nu doar oboseală, ci și stres, nervozitate, anxietate și stări depresive.

”Vă recomand să vă feriți de căldura excesivă! Hipotalamusul reglează temperatura organismului și, în cazul în care aceasta este foarte ridicată, procesele chimice din creier sunt afectate. Canicula încetinește buna funcționare a creierului și provoacă nu doar oboseală, ci și stres, nervozitate, anxietate, stări depresive. Deci, stați la umbră, beți apă, nu mâncați produse cu nivel ridicat de grăsimi, evitați alcoolul!”, atrage atenția prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea într-o postare.

Ad in title

Pe de altă parte, medicul subliniază și importanța odihnei în menținerea stării de sănătate, oboseala afectând funcționarea creierului.

”Spun deseori că odihna este extrem de importantă. Pentru că organismul nostru are nevoie de ea într-o măsură în care nici nu gândim! Există un ritm de care trebuie să ținem cont. În 2017, trei cercetători americani au primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru descoperirile lor referitoare la ritmul biologic. Și ei spun așa: „Somnul este decisiv pentru o funcționare normală a creierului și o bună funcționare a sistemului imunitar. Tulburările de somn sunt asociate cu depresiile, tulburările bipolare, afecțiunile neurologice, dar și cu cancerul”.E dovedit: oboseala lasă urme și deteriorează buna funcționare a creierului. Noi trebuie să activăm, apoi să ne odihnim. Să respectăm ritmul. Trebuie să avem grijă de „capitalul” nostru de sănătate, în special de cel de sănătate mentală”, a mai precizat medicul neurochirurg.

 

Articolul precedentMaternitatea din Deva va fi dotată cu aparatură medicală performantă în valoare de peste 40.000 de euro
Articolul următorŢările de Jos: Aproximativ 1.000 de participanți la un festival de muzică, infectați cu SARS-CoV-2