Prof. dr. Achimaş-Cadariu, PNCC: „Suntem în contextul în care finanțarea europeană ne ajută”

0
267

În cadrul Ședinței Executivului de joi, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Planul Național de Control al Cancerului a fost adoptat și astfel vor fi aduse noi măsuri pentru reorganizarea sistemului de asistență medicală pentru pacienții de cancer dar și a marilor centre de oncologie pediatrică.

A urmat un briefing susținut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, preşedintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătăţii, conf. univ. dr. Michael Schenker și prof. dr. Patriciu Achimaș Cadariu:

„Într-un context complicat, cu o amenințare a unui număr tot mai mare de paciente și pacienți oncologici și cu un orizont de așteptare extrem de mare dat de existența unei legi specifice, ne-am întâlnit cu domnul premier Marcel Ciolacu și ne-am gândit cum să procedăm pentru a soluționa această problemă.

Vreau de la bun început să mă adresez tuturor pacientelor și pacienților de cancer, societății civile, organizațiilor non-guvernamentale care au luptat și luptă pentru binele pacienților. Să spunem că pacienții de cancer sunt copiii noștri orfani acum și trebuie să gândim în așa fel încât să nu creăm o categorie specială, dar să ne gândim la rezolvarea problemelor lor și, în același timp, să îi chemăm să ne dea de fiecare dată feedback-ul.

Care a fost soluția găsită împreună cu dl. prim-ministru și cu toți colegii: a fost foarte simplu, a fost aceea de a ne putea uita în ochii pacientelor și pacienților noștri, așa cum o facem în spital în fiecare zi și apoi când ei revin la control. Modelul este cel european, așa cum am mai spus-o. Aplicarea lui trebuie să fie aceeași, nu există o altă soluție.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă etapizarea pe cinci ani. Înseamnă o prioritizare de activități și, evident, înseamnă reevaluare periodică în funcție de progres, înseamnă a vedea feedback-ul și a acționa prin corecții, acolo unde este nevoie.

Suntem în contextul în care finanțarea europeană ne ajută și atunci când bugetul este unul care nu satisface întru totul nevoile, să ne uităm cu mare atenție la această finanțare și aici este și un proiect finanțat prin PNRR, Centrul Național de Competență în Cancer, unde am creat deja o rețea națională și a cărui rezultate vor deservi în mod direct pacientele și pacienții din România”, a transmis, în completarea declarațiilor susținut de ministrul Alexandru Rafila, dr. Patriciu Achimaș Cadariu.

„Planul de cancer nu se poate implementa peste noapte. Este o reformă a sistemului de sănătate. De mâine sau de când vor fi actele aprobate, noi va trebui să implementăm aceste măsuri”, a subliniat la rândul său, Michael Schenker, președintele Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătății.
Articolul precedentMinsitrul Rafila: Toți pacienții au fost retransferaţi în cursul zilei de joi la Spitalul „Nicolae Robănescu”
Articolul următorPlatforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), indisponibilă joi seară pentru lucrări de mentenanţă