Producatorii de medicamente vor o autoritate unica pentru suplimentele alimentare, dupa modelul american

0
301

Asociatia Romana a Producatorilor de medicamente fara prescriptie, suplimente alimentare si dispozitive medicale (RASCI) propune stabilirea unei autoritati unice care sa isi asume intreaga responsabilitate privind toate categoriile de suplimente alimentare, asa cum este Food and Drug Administration (FDA) in Statele Unite.

in plus, asociatia insista asupra necesitatii existentei unui cadru legislativ coerent care sa reglementeze unitar toate produsele clasificate drept suplimente alimentare.

“Cadrul legislativ actual este incomplet, fapt care il pune in pericol in primul rand pe consumator. E nevoie urgenta de niste prevederi clare privind obligativitatea atestarii compozitiei si calitatii tuturor suplimentelor alimentare ce intra pe piata din Romania. Doar asa va putea fi asigurat un nivel ridicat de calitate si siguranta pentru consumatori, aliniat la normele si reglementarile europene in vigoare”, se arata intr-un comunicat al RASCI.

Potrivit asociatiei, legea suplimentelor este o lege al carei impact se resimte imediat in mentinerea sau in cresterea gradului de siguranta a sanatatii consumatorului. in aceste conditii, reprezentantii RASCI cer ca proiectul de lege, care se afla in Parlament din 2012, sa treaca cat mai curand intr-o forma care sa vina in beneficiul romanilor.

 “Avand in vedere ca publicitatea este una dintre principalele surse de informare pentru consumatori, o alta zona care are nevoie de un cadru legislativ clar si unitar este publicitatea la suplimente alimentare. Derapajele actuale din comunicare, informatiile incomplete, incorecte sau inselatoare pot avea un impact negativ asupra consumatorilor, care pot recurge la administrarea sau utilizarea de produse fara prescriptie medicala sau suplimente alimentare sau dispozitive medicale pentru ingrijire personala in detrimentul propriei sanatati”, avertizeaza RASCI.

Articolul precedentOMS nu a declarat Ebola stare de urgenta globala
Articolul următorVal de atacuri informatice vizand spitale din Romania