Procesul de vaccinare continuă în alte 25 de centre de vaccinare

0
363

Vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 continuă miercuri atât în centrele de vaccinare deschise în București, cât și în țară.

Astfel, în București activitatea de vaccinare se desfășoară în Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Spitalul Universitar de Urgență București și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Agrippa Ionescu”.

În Dolj sunt 9 centre în care se desfășoară activitatea de vaccinare: Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”, Spitalul „Filișanilor” Filiași, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, Spitalul Municipal Băilești, Spitalul Județean de Urgență, Spitalul CFR Craiova, Spitalul Municipal Calafat și Spitalul Orășenesc Dăbuleni.

În Timiș, procesul de vaccinare se desfășoară în 4 centre: Spitalul Județean, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Victor Popescu” și Spitalul Municipal Lugoj;

În Hunedoara în 9 centre: Spitalul Județean de Urgență Deva, Spitalul Municipal Hunedoara, Spitalul Municipal Brad, Spitalul Orășenesc Hațeg, Spitalul Municipal Lupeni, Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul Municipal Orăștie, Spitalul CF Simeria, și Spitalul Municipal Vulcan.

În aceste centre de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în prima tranșă, cât și în cea de-a doua tranșă, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și Centrele regionale de depozitare, prin Direcțiile de sănătate publică județene și cea a Municipiului București.

Astfel, de la Centrul Național de stocare Cantacuzino au fost distribuite 1470 doze de vaccin pentru unitățile medicale din București.  De la Centrul regional Timișoara au fost repartizate 1850 doze de vaccin, 875 pentru unitățile medicale din Timișoara și 975 pentru cele din județul Hunedoara, doze alocate din cea de-a doua tranșă primită de România în data de 29 decembrie 2020. Iar de la Centrul regional Craiova au fost distribuite 975 doze pentru spitalele din județul Dolj, doze alocate din cea de-a doua tranșă primită de România în data de 29 decembrie 2020.

În acest moment, procesul de vaccinare se desfășoară, conform Strategiei naționale de vaccinare, pentru personalul prevăzut în Etapa I de vaccinare din domeniile sănătății și social – sistem public și privat.

Articolul precedentDr. Adrian Marinescu: Pandemia a generat schimbări majore. Să vedem cât vom ține minte din această experiență
Articolul următorGCS: 4.875 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2