Ministerul Sănătății (MS) demarează pe 24 noiembrie procesul de repartiție a candidaților admiși la concursul de intrare în Rezidențiat, sesiunea din 15 noiembrie 2020, a anunțat instituția prin intermediul unui comunicat.

Astfel, timp de patru zile, până pe 27 noiembrie, toți candidații care au obținut minimum 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe țară vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire.

Ca în fiecare an, repartiția se face prin teleconferință, după cum au precizat reprezentanții MS.

„Având în vedere numărul de candidați care au obținut punctajul de promovare, anul acesta Ministerul Sănătății a decis majorarea cifrei de școlarizare de la 7.061 la 9.116 pentru a da posibilitatea de a alege un loc sau un post în specialitate tuturor acestor candidați. Un număr 565 sunt locuri suplimentare sunt la domeniul medicină pentru specialitățile: anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase, epidemiologie, igienă, medicină de familie, medicină de laborator, medicină de urgență, medicină internă, pneumologie și radiologie-imagistică medicală”, se arată în același comunicat.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că în această sesiune, a existat un record de candidați, de aproximativ 12.000 și „o situație epidemiologică specială în care am fost nevoiți să organizăm concursul. Am luat măsuri pentru protejarea candidaților și personalului implicat în organizare, fiind asigurate condițiile de siguranță necesare desfășurării concursului. Am aprobat suplimentarea locurilor pentru specialități deficitare ca de exemplu terapie intensivă, boli infecțioase sau epidemiologie”.