Primul transplant hepatic din 2025, realizat cu succes la Spitalul Clinic Sfânta Maria

0
299

O nouă șansă la viață a început în sala de operație a Spitalului Clinic Sfânta Maria, unde, sub coordonarea Prof. Dr. Narcis Copcă, a fost realizat cu succes primul transplant hepatic din 2025. Intervenția a avut o durată de 8 ore și s-a desfășurat fără complicații majore. Pacientul, în vârstă de 55 de ani, se simte bine și urmează să fie externat în scurt timp.

Echipa medicală care a realizat această intervenție a fost coordonată de Prof. Dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic Sfânta Maria, unitate medicală administrată de ASSMB. Alături de Prof. Copcă au lucrat chirurgii Dr. Nicu Boleac și Dr. Alex Martiniuc, împreună cu echipa de anestezie formată din Dr. Laura Popa și Dr. Carmen Constantin. De asemenea, Dr. Iuliana Vergu și Dr. Mihaela Ungureanu au avut un rol esențial în succesul operației.

„Reușita acestei intervenții reflectă dedicarea întregii echipe medicale și colaborarea excelentă dintre specialiștii noștri. Este un exemplu remarcabil al muncii în echipă în beneficiul pacienților”, a declarat Prof. Dr. Narcis Copcă.

Transplantul hepatic a fost posibil grație unui gest de generozitate din partea familiei donatorului, pentru care întreaga echipă transmite recunoștință. De asemenea, Spitalul Clinic Sfânta Maria mulțumește echipei medicale de la Spitalul Militar Central București, care a realizat prelevarea organului.

Până în prezent, Spitalul Clinic Sfânta Maria a efectuat 65 de transplanturi hepatice. Cu toate acestea, specialiștii trag un semnal de alarmă asupra scăderii numărului de donatori în România în ultimii ani, un factor care afectează semnificativ posibilitățile de tratament pentru pacienții care au nevoie de transplanturi.

Articolul precedentÎn ţara noastră mortalitatea cardiovasculară depăşeşte 50% din totalul deceselor anuale, avertizează cardiologii
Articolul următorTrecerea la ora de vară afectează comportamentul alimentar și somnul