Primele biopsii de prostată ţintite cu braţul robotic ghidat IRM, realizate în premieră națională la Spitalul Militar Central

0
108

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ” Dr. Carol Davila” a realizat, în premieră naţională, primele biopsii de prostată ţintite cu ajutorului braţului robotic ghidat IRM. Investigațiile au avut loc în perioada 5-7 septembrie, în cadrul Laboratorului de Radiologie-imagistică medicală 2 (CT, RMN), potrivit unui comunicat al unității medicale.

Echipa medicală care a efectuat investigaţia a fost condusă de colonel medic dr. Cezar Beţianu, medic primar Radiologie şi imagistică medicală, competenţe în Ecografie generală, CT, RM si Senologie.

„Biopsia localizată de prostată MRI in-bore este o metodă care detectează focarele suspectate de cancer de prostată şi asigură prelevarea de biopsii din toate aceste focare cu o sensibilitate milimetrică ghidată de un dispozitiv şi un software bazate pe o tehnologie avansată. Prin această metodă, focarele de cancer se pot detecta cu o acurateţe mai mare şi nu este necesară repetarea biopsiei”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, această metodă de diagnosticare reduce numărul de biopsii necesare pentru a identifica cancerul de prostată, ceea ce reduce disconfortul pacientului şi creşte rata succesului tratamentului, prin iniţierea precoce a acestuia.

„Spre deosebire de alte tipuri de cancer de organ, cancerul prostatic nu se poate vizualiza decât prin IRM. Progresele înregistrate de tehnologia IRM în ultimii ani au crescut acurateţea vizualizării prin facilitarea diferenţierii între zonele suspecte de tumori şi glanda prostatică normală; procedura ia mai puţin timp şi asigură confortul pacienţilor. Datorită contrastului tisular ridicat şi a capacităţii multiparametrice, examinarea IRM de prostată este folosită pe scară largă pentru detecţia cancerului incipient de prostată, iar cu ajutorul acesteia se pot face biopsii cu rezoluţie mult mai bună pe ţesuturi, ce ajută la localizarea precisă a leziunii, în special cele mici. Astfel, aparatul biopsiază doar leziunea ţintă şi nu mai e nevoie să biopsieze toată glanda. Rezultă mai puţine înţepături, risc mai mic de complicaţii şi confort ridicat pentru pacient”, potrivit comunicatului citat.

 

Articolul precedentRomânia a primit 5.060 doze de vaccin împotriva variolei maimuței. Când se administrează vaccinul
Articolul următorSpitalul Județean Brăila: Doi pacienţi infectaţi cu virusul West Nile au murit