Prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, a declarat, sâmbătă, la un post de televiziune, că se poate ajunge ca medicii să nu se mai poată ocupa de pacienții cu boli cronice. „Nu am ajuns la această situație, din fericire, dar este posibil la un moment dat să se ajungă la această situație. Cred că Ministerul Sănătății ar trebui să gândească un astfel de scenariu”, a mai declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu. Președintele Colegiului Medicilor din România a precizat că strategia ministerului de a transforma anumite spitale în centre COVID-19 pe măsura necesităților este foarte corectă, „dar că la un moment dat s-ar putea să fie nevoie ca toate spitalele să aibă secții COVID, ceea ce va deveni o mare, mare provocare”.

„Nu medicul trebuie să decidă cine trăiește și cine moare”

Prof. univ. dr. Daniel Coriu a mai declarat că trebuie să existe un cadru legislativ prin care să fie făcut triajul pacienților care ajung la ATI, în contextul supraaglomerării secțiilor de Terapie Intensivă.

Astfel, autoritățile prin experți trebuie să găsească un algoritm de selecție, mai exact  să aibă criterii transparente și nediscriminatorii, legate strict de starea de sănătate a pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. „Nu medicul trebuie să decidă cine trăiește și cine moare. Este inuman!”, a spus prof. dr. Daniel Coriu, care a precizat că vârsta nu trebuie să fie factor de discriminare în această selecție.

Unii oameni nu respectă regulile

Președintele Colegiului Medicilor, prof. univ. dr. Daniel Coriu, a mai spus că situația actuală din societate le creează frustrări și dezamăgiri medicilor. „În primul val, am reușit să facem față cu brio acestor provocări, pentru că toată societatea românească a fost cu noi. Vă amintiți când medicii erau priviți ca niște eroi… Acum parcă există o prăpastie. Ceva s-a întâmplat. Rata de infectare a crescut atât de mult, pentru că oamenii nu cred în acest virus, nu mai respectă aceste norme”, a spus președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu.