Președintele CNCAV: Varianta Delta a SARS-CoV-2 are capacitatea de a deveni dominantă în România 

0
55

Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2 avertizează că varianta Delta a SARS-CoV-2, detectată pentru prima dată în India, are toată capacitatea de a deveni dominantă, în România.

Valeriu Gheorghiță a anunțat că România a înregistrat un prim caz de deces în urma infectării cu tulpina Delta (Indiană) de coronavirus.

„S-a înregistrat primul caz de deces la o pesoană de 72 de ani din județul Argeș, persoană nevaccinată, cunscută cu obezitate și hipertensiune arterială, ca urmarea a infecției cu tulpina indiană, varianta Delta. Din informațiile mele, obținute de la DSP Argeș, o altă persoană e confirmată cu tulpina Delta, internată la ATI, în terapie non-COVID, având în vedere că e la distanță mai mare de timp de la debutul bolii și nu mai e considerată contagioasă”, a declarat Valeriu Gheorghiță..

Ad in title

Potrivit președintelui CNCAV, din datele publicate joi de Institutul Național de Sănătate Publică, din secvențierile de până la 20 iunie, avem 44 de cazuri cu tulpina indiană înregistrate în România în 9 județe, cele mai multe raportate în Ilfov, urmat de Argeș și București.

„O parte dintre cazuri nu au istoric epidemiologic relevant. Sunt cazuri de origine autohtonă, mai degrrabă decât cazuri de import”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„Amintesc că tulpina Delta are toată capacitatea de a deveni tulpină dominantă în ce privește numărul de cazuri de COVID, căci are o capacitate crescută de transmitere, cel puțin 60%”, a avertizat Valeriu Gheorghiță.

„Așadar, e foarte important să avem schema de vaccinare completă pentru a beneficia de protecția maximală față de această variantă de îngrijorare, tulpina Delta. De asemenea, e important ca numărul persoanelor vaccinate să fie cât mai mare, tocmai pentru a fi pregătiți pentru o creștere a numărului de cazuri. Atât OMS, cât și Centrul European de Control al Bolilor estimează că tulpina Delta va deveni dominantă la nivel global și nu doar în anumite țări. Până la sfârșitul lunii august, datele preconizate sugerează o dominanță a acestei tulpini la 90% din cazurile de COVID-19, ceea ce este evident îngrijorător”, a mai spus Gheorghiță.

 

Articolul precedentDe la 1 iulie va fi introdusă contribuția personală în Sănătate. Cum va funcționa noul sistem
Articolul următorMinistrul Sănătății: Numărul paturilor pentru pacienții cu arsuri este insuficient în România