Premierul Marcel Ciolacu, consultări cu reprezentanți ai Federaţiei Sanitas. Ce s-a convenit

0
591

sursa foto: Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi, o rundă de consultări cu reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas, fiind convenită ajustarea, în urma unei evaluări, a schemelor de personal şi deblocarea de posturi, cu prioritate în spitalele universitare şi judeţene cele mai aglomerate, precum şi creşterea, în prima jumătate a anului, cu 15% a fondului de salarii pentru sectorul sanitar.

Discuţiile au vizat cele două paliere ale revendicărilor comunicate anterior de reprezentanţii Sanitas, şi anume necesarul de posturi în unităţile sanitare şi salarizarea personalului din sistemul de sănătate.

„În urma discuţiilor de astăzi cu premierul Marcel Ciolacu, s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal şi deblocării de posturi în urma unei evaluări a necesarului de personal, cu prioritate în spitalele universitare şi în centrele spitaliceşti judeţene cele mai aglomerate”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare şi la care vor fi invitaţi manageri de spitale şi ai centrelor spitaliceşti judeţene, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi reprezentanţi al ministerelor cu atribuţii în această direcţie.

„În ceea ce priveşte revendicările salariale, s-a căzut de acord asupra unei creşteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an”, arată sursa citată.

La întâlnire au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu, consilierii de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Carmen Orban şi Minel Ivaşcu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete şi secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului.

Pope (Sanitas): În principiu, Guvernul a acceptat ca în 2024 lucrătorii din sistemul sanitar să aibă o creştere a salariilor cu 20%

Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a declarat, joi, după consultări, că, în principiu, Guvernul a acceptat ca personalul din sistemul sanitar să aibă în acest an o creştere a salariilor cu 20%.

„În principiu, principala noastră cerere – creştere cu 20% în anul 2024 pentru lucrătorii din sistemul sanitar – a fost acceptată. Vor mai fi întâlniri pe cifre. A fost acceptată o creştere cu 20% pe fondul de salarii de bază. Vor mai fi întâlniri pe ceea ce înseamnă cifre. Nu am terminat întâlnirile la nivelul Guvernului. Am stabilit un calendar. Ne vom întâlni săptămâna viitoare. De principiu am stabilit şi Guvernul a acceptat că în anul 2024 lucrătorii din sistemul sanitar vor avea o creştere de 20%”, a declarat Iunian Pope, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.

„Am obţinut şi promisiunea de creştere pentru personalul de specialitate din asistenţă socială, fiind de notorietate faptul că noi suntem salarizaţi în aceeaşi anexă a Legii 153. (…) Mai avem o serie de cerinţe. Le vom prezenta pe toate Consiliului Naţional, unde vom stabili întâi, în interiorul organizaţiei noastre. Acolo vom stabili cum vor fi repartizaţi aceşti bani, după care vom veni cu o contrapropunere pentru Guvern”, a adăugat Iulian Pope.

El a menţionat că majorarea salariilor ar urma să se facă etapizat şi să se încheie în luna iunie.

„Această creştere cel mai probabil va fi etapizată şi se va încheia undeva în luna iunie. În traducere, o anvelopă mai mare cu 20% pe salariul de bază înseamnă că acolo este loc de creştere pentru toată lumea. Rămâne ca noi să stabilim care va fi procentul concret pentru fiecare categorie de spital, pentru fiecare categorie profesională. În această anvelopă de 20% încape mărirea cu 20% pe salariu de bază pentru toată lumea. (…) Cel mult în două etape (creşterea). Cel mai probabil în martie prima creştere. Sunt date pe care nu le-am bătut încă în cuie”, a completat Iulian Pope, potrivit Agerpres.

Sindicaliștii din Sănătate, acord în privința acțiunilor de protest

Sindicaliștii din Sănătate au anunțat un acord în privința viitoarelor acțiuni de protest.

„Răspunzând așteptărilor membrilor de sindicate și ale tuturor angajaților din sănătate, cele  două federații reprezentative la nivel de sector Sănătate, Federația <<Solidaritatea Sanitară>> și Federația <<Sanitas>> au ajuns la o înțelegere privind încheierea unui acord având ca scop desfășurarea unor acțiuni de protest, ce pot culmina cu conflictul colectiv de muncă și greva generală, respectiv negocierile cu Guvernul pentru satisfacerea revendicărilor comune. În condițiile în care conflictul colectiv de muncă la nivel de sector și greva la acest nivel pot fi desfășurate doar de federațiile reprezentative la acest nivel, acțiunea comună a celor două federații deschide posibilitatea formei maxime de protest posibilă, greva generală, oferind cea mai bună șansă pentru satisfacere așteptărilor legitime ale tuturor angajaților din Sănătate”, se menționează într-o recentă informare a Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.

„Înțelegerea oferă un motiv suplimentar pentru implicarea tuturor angajaților din Sănătate în susținerea protestelor prin semnăturile pentru conflictul colectiv de muncă/grevă și participarea la ele”, mai precizează sindicaliștii.

„Astfel, în perioada care urmează, cele două organizații vor avea revendicări și acțiuni comune! Pentru prima dată cele două federații își unesc forțele pentru a atrage atenția asupra gravității situației salariaților din sistemul sanitar românesc!”, a transmis Federația „Sanitas”.

Articolul precedentINSP: Câte decese s-au înregistrat în țară, doar în ultima săptămână, din cauza gripei
Articolul următorNou acord bienal de colaborare între OMS și România