Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul va analiza proiectul de hotărâre în baza căruia starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, subliniind că astfel sunt infirmate şi „fake news-urile” privind intrarea în lockdown a României.

„Ieri după-amiază a avut loc şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-au analizat şi dezbătut toate aspectele legate de pandemia COVID 19, s-a luat o decizie, domnul secretar de stat a explicat aseară în conferinţa de presă faptul că nu se produc modificări faţă de hotărârea anterioară. Excepţie o face faptul că se va reglementa modul de transport în interiorul telecabinelor, va fi un ordin comun al celor două ministere (n.r. – Sănătate şi Economie ). Ca atare, astăzi, în şedinţa de guvern, vom analiza proiectul de hotărâre de guvern prin care se va prelungi starea de alertă. Şi, cu această ocazie, practic, infirmăm şi fake news-urile prin care se anunţa că se intră în lockdown din nou”, a declarat Ciucă, vineri, în cadrul şedinţei Executivului.

De asemenea, premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat că va trebui analizată creşterea numărului de cazuri de COVID-19 la nivelul Capitalei.

„Deşi avem o cifră constantă a cazurilor de pozitivare, totuşi, din discuţia şi analiza pe care le-am avut legate de acest subiect, avem o creştere de până la 35 de localităţi carantinate şi, de asemenea, avem o situaţie pe care, de asemenea, va trebui să o discutăm şi să o analizăm legată de creşterea numărului de pozitivări la nivelul Capitalei”, a afirmat el.

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, în cadrul reuniunii Guvernului, că la nivelul Capitalei, din data 6 decembrie până joi, a fost înregistrat un număr de 9.070 de cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus.