Premierul britanic Boris Johnson a prezentat planul său complet de relaxare, astfel încât să se poată ieși treptat din lockdown. Printre altele, planul prevede redeschiderea școlilor începând cu data de 8 martie și redeschiderea treptată a localurilor și cluburilor.

Potrivit premierului Boris Johnson, relaxarea se datorează programului de vaccinare, iar Guvernul britanic plănuieşte să vaccineze toţi adulţii cu cel puţin o doză până pe 31 iulie. Peste 17 milioane de britanici au primit, până în prezent, prima doză din vaccinul împotriva COVID-19.

”Trebuie să acceptăm faptul că nu putem insista la nesfârşit cu restricţii care au separat familii şi persoane apropiate atât de mult timp, au ameninţat traiul a milioane de oameni şi au ţinut elevii departe de şcoală”, a declarat Boris Johnson în cadrul prezentării planului de relaxare.

Planul prevede patru etape de reluare a activităților. Prima etapă vizează redeschiderea școlilor în Anglia din 8 martie. Aceasta este data când britanicii au voie să socializeze fizic, să se întâlnească între ei și chiar să meargă la picnic.

A doua etapă constă în redeschiderea magazinelor, a saloanelor de coafură, precum şi a barurilor şi restaurantelor la exterior din 12 aprilie.

Din 17 mai își vor putea realua activitatea cinematografele şi teatrele, iar localurile vor putea primi clienţi în interior. Şi pe stadioane va fi permis accesul unui număr redus de spectatori.

Ultima etapă constă în îndepărtarea restricţiilor sociale şi redeschiderea cluburilor, care stau închise mai bine de un an, începând cu data de 21 iunie.

De asemenea, oficialul a menționat și că aceste date se pot schimba în funcţie de evoluţia cazurilor.

Marea Britanie a intrat în lockdown național la începutul anului 2021.

Statul britanic se confruntă cu o situație îngrijorătoare în contextual apariției noii tulpini a virusului SARS-CoV-2.

”Avem acum o nouă variantă a virusului. A fost atât frustrant, cât și alarmant să vedem viteza cu care noua variantă circulă. Oamenii noștri de știință au confirmat că noua variantă este între 50% și 70% mai transmisibilă, acest lucru înseamnă că este mult mai probabil să vă infectați și să-l dați mai departe. În timp ce vă vorbesc, spitalele noastre sunt sub o presiune mai mare din partea Covid-19 decât în orice alt moment al pandemiei. În Anglia, numărul de pacienți Covid-19 din spitale a crescut cu aproape o treime în ultima săptămână, la aproape 27.000”, a spus Boris Johnson luni seară.

Duminică, în Marea Britanie au existat aproape 55.000 de cazuri noi şi, în total, peste 75.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în timpul pandemiei, al doilea cel mai mare bilanţ din Europa.