Prefectul Capitalei: Au fost prelungite măsurile pentru prevenirea şi combaterea COVID-19

0
48

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, sâmbătă, după ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență București (CMBSU), prelungirea măsurilor de prevenire şi combatere a COVID-19 în Bucureşti.

„În ședința de astăzi au fost prelungite măsurile pe care le știm cu toții și următoarele derogări: pentru următoarea vineri, 30 aprilie, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20.00”, a declarat prefectul Capitalei.

Vor exista însă relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului, a precizat Alin Stoica.

Ad in title

„În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele, fără niciun fel de declaraţie pentru a participa la slujbele specifice. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramadanul, peste o săpămână după Paşte. Rata a scăzut sub 4 în Capitală, suntem la 3,94 astăzi”, a spus prefectul.

Restricțiile prelungite în Capitală

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 – 5,00 în zilele de luni până joi şi în intervalul orar 20,00 – 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulate la cel mult 7,5/1.000 de locuitori.

Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 5,00 – 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni – joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 5,00 – 21,00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18,00 – 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă duminică, pot fi făcute livrări la domiciliu.

Derogări în perioada Paștelui

În ceea ce privește derogările în perioada sărbătorilor pascale, se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

Magazinele vor fi deschise până la ora 20,00 în Vinerea Mare.  Pe 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 – 20,00.

Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai, în intervalul orar 20,00 – 5,00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

 

Articolul precedentPrimul centru de vaccinare anti-COVID ”Drive-THRU” s-a deschis, sâmbătă, la Deva
Articolul următorGCS: 2.201 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 154 decese