Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat, vineri seară, că a alocat fonduri pentru amenajarea unei secţii COVID-19 la Spitalul Municipal Ploieşti, unitate care intră în acest fel în circuitul de gestionare a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2.

Astfel, numărul de paturi pentru cei infectaţi cu SARS-CoV-2 în Prahova ar urma să fie suplimentat cu încă 35 de locuri.

CJ Prahova a aprobat alocarea sumei de un milion de lei în acest scop, banii urmând a fi folosiţi pentru achiziţionarea unor concentratoare de oxigen, a unor staţii de oxigen, pentru amenajarea unor spaţii pentru dezinfecţie, pentru containere speciale şi redimensionarea instalaţiei electrice, informează sursa citată.

„Evoluţiile legate de pandemie ne obligă să luăm decizii rapide, să ne organizăm şi să fim eficienţi. Cu banii alocaţi astăzi Spitalului Municipal Ploieşti, vom avea, în Ploieşti, încă 35 de locuri pentru bolnavii COVID”, a declarat, conform comunicatului, preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

În raportarea de vineri a Prefecturii Prahova se arăta că, din cele 428 de paturi alocate pacienţilor COVID-19 în spitalele din judeţ, 401 erau ocupate. La ATI, toate locurile pentru pacienţii cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate