Program național de creditare pentru studenții din învățământul superior autorizat

0
173
foto: UMFCD

„STUDENT INVEST” este un program național de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată de stat, derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse cu sprijinul Fondului Român de Contragarantare în calitate de garantor, prin rețeaua băncilor partenere. Acesta se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 ani impliniți și 40 de ani neîmpliniți care sunt cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației.

Valoarea maximă a creditului este de 75.000 lei, garantat de către stat în proporție de 80% (dobânda pentru creditul acordat, precum și comisioanele aferente acestuia vor fi suportate integral din bugetul de stat) și poate fi acordat o singură dată, pentru o durată de maximum 10 ani.

Creditul amintit poate fi utilizat pentru taxe de studii – inclusiv licență, master, doctorat -, plata cărților și rechizitelor, costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate, taxa de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări. De asemenea, mai poate fi utilizat la achiziționarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, la plata chiriei în limita a maximum 300 euro/luna( la cursul BNR din ziua plății), plata locurilor de cazare în căminele studentesti, ca parte/avans din achiziția unei locuințe, la cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus (în baza documentelor justificative: convenție, adeverință sau alt document care atestă înscrierea în program), la decontarea, pentru studenții care sunt părinți a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele ”școală după școală” sau a taxelor pentru cursuri extrașcolare (cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă și alte cursuri de dezvoltare personală), la costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale ori a investigațiilor medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.

Lista băncilor din programul guvernamental de creditare amintit poate fi accesată AICI.

Articolul precedentUMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș: Prima zi a Congresului Societății Române de Neurochirurgie
Articolul următorINSP: 83.587 cazuri de infecţii respiratorii, săptămâna trecută