Podiatria in Romania – 2 mai, Ziua Internationala a Podiatrului

0
575

Podiatrul este specialistul care are grija de sanatatea picioarelor. Mai precis, acesta este profesionistul care asigura ingrijirea de specialitate, de la preventie, la diagnostic si tratamentul propriu-zis pentru afectiunile piciorului, ale gleznei si ale structurilor conexe ale piciorului.

Astfel, fie ca este vorba despre bataturi, calozitati, monturi, picior de atlet, dureri de calcai, unghii incarnate sau ulceratii ale piciorului diabetic, podiatrul este specialistul pregatit sa ofere ingrijirea necesara, adecvata acestor probleme de sanatate a piciorului.

Specialistul podiatru are atributii variate, care includ atat rutina de ingrijire a piciorului sanatos, ca metoda de preventie a bolilor piciorului, cat si rutina de ingrijire a piciorului persoanei cu neuropatie diabetica si picior diabetic, arata expertii. De la aprecierea factorilor de risc, la evaluarea incaltamintei si recomandari aferente, de la realizarea screening-ului de neuropatie diabetica si arteriopatie diabetica, la oferirea tratamentului de prevenire a piciorului diabetic, pana la efectuarea operatiunilor de debridare a ulceratiilor, tratamentul infectiilor si indrumarea pacientilor catre interventii din alte specialitati, toate aceste sarcini ii revin podiatrului.

Una dintre cele mai expuse categorii de populatie din punctul de vedere al sanatatii piciorului sunt persoanele cu diabet zaharat. Aceasta, din cauza riscului de a dezvolta complicatii la nivelul membrelor inferioare, cum este piciorul diabetic, care, in lipsa unei ingrijiri adecvate, poate avea o evolutie nefavorabila si, in cazuri extrem de grave, poate conduce la amputatii.

Reducerea riscului de aparitie a complicatiilor si a pericolului de amputatie consta intr-un control glicemic atent, in examinarea picioarelor persoanelor cu diabet zaharat in timpul controalelor de rutina, in screening de specialitate si, foarte important, inasigurarea unei ingrijiri din partea unei echipe multidisciplinare de specialisti din care sa faca parte obligatoriu si un podiatru.

„Reducerea ratei amputatiilor asociate diabetului zaharat, la nivel national, reprezinta cel mai important obiectiv, avand in vedere ca zilnic, in Romania, se produc aproximativ 62 de amputatii in randul persoanelor cu diabet. O echipa multidisciplinara care sa includa si un podiatru ar insemna reducerea cu pana la 85% a amputatiilor la nivelul membrelor inferioare, potrivit datelor de specialitate. Asociatia de Podiatrie face, din 2015, toate demersurile necesare formarii de specialisti in podiatrie, in vederea asigurarii interventiei podiatrice specifice, in abordarea, tratamentul si ingrijirea piciorului diabetic.” a declarat Norina Gavan, presedintele Asociatiei de Podiatrie.

in ceea ce priveste factorii de risc pentru aparitia piciorului diabetic, ulceratiile sunt prezente la 15 – 25% dintre persoanele cu diabet zaharat din intreaga lume, cu o rata de recidiva de 50-70%, in cinci ani.1 Ulceratiile reprezinta traumatisme care apar la nivelul tesuturilor piciorului si se pot infecta, devenind periculoase pentru sanatatea si viata persoanei afectate.

Aparitia ulceratiilor piciorului in cazul persoanelor cu diabet zaharat se asociaza unor factori de risc precum: neuropatia periferica, boala arteriala periferica, limitarea mobilitatii articulare, deformarea piciorului, presiunea anormala la nivel plantar, traumatismele cutanate minore, antecedentele personale de ulceratie sau amputatie, mai arata specialistii. Acestia mai afirma ca prezenta neuropatiei si a ulceratiior la nivelul piciorului fac necesara o evaluare de specialitate periodica, metodele de profilaxie implicand educatia pacientului privind incaltamintea, descarcarea presionala si igiena locala.

Pe plan mondial, peste 1 milion de persoane cu diabet sufera o amputatie la nivelul piciorului, 80% dintre acestea fiind precedate de leziuni ulcerative si infectii, potrivit datelor de specialitate. Barbatii prezinta un risc mai ridicat de amputatie decat femeile, prezenta ulceratiilor crescand riscul de deces.2

O alta categorie aparte de probleme de sanatate a piciorului, care intra in atributiile podiatrului sunt cele asociate sportului. in cazul sportivilor, in special, dar si al celorlalte persoane care practica activitati sportive, membrele inferioare sunt mult mai solicitate si sunt supuse unui risc mai ridicat de accidentari, leziuni si alte probleme complexe la nivelul piciorului.

Podiatrul poate ajuta in gestionarea diverselor afectiuni care pot aparea, avand rolul de prevenire, diagnosticare si tratare a leziunilor legate de sport sau de exercitii fizice. Printre acestea se numara: tendinita ahiliana, dureri ale genunchilor, fasciita plantara, intinderi ale muschilor gambei.3

De exemplu, in cazul alergatului, pot interveni disfunctionalitati ce tin de biomecanica piciorului, care pot fi identificate in cadrul unei examinari de specialitate, de catre podiatru. Un profesionist in ingrijirea piciorului poate determina, prin efectuarea unor evaluari si teste specifice, daca alinierea picioarelor si stabilitatea piciorului sunt normale si adecvate pentru a practica un anumit sport.4

Conferinta-dezbatere „Podiatria in Romania”se desfasoara in contextul Zilei Internationale a Podiatrului, marcate anual pe 2 mai, la initiativa Federatiei Internationale a Podiatrilor, pentru recunoasterea aportului ingrijirii medicale asigurate de podiatri pentru persoanele cu probleme de sanatate la nivelul piciorului.

Asociatia de Podiatrie isi propune promovarea podiatriei in Romania, dezvoltarea si recunoasterea meseriei de podiatru, alaturi de informarea si educarea populatiei in domeniul ingrijirii eficiente a picioarelor.

Mai multe detalii despre proiectele Asociatiei de Podiatrie aflati accesand: www.podiatrie.ro

PR&Comunicare: Sanatatea Press Group, expertul tau in comunicare pe domeniul medical.

Info:

1https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3634178/

2https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25942414

3,4 http://sportspodiatry.com.au/sports-podiatry-sunshine-coast/

Articolul precedentDirectorul Regional pentru Europa al OMS: Vaccinarea inseamna siguranta, protectie si imunitate pentru copil
Articolul următorVaccinarea salveaza vieti” Campanie de informare si educare despre imunizarea prin vaccinare