Peste 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică pentru copiii cu tulburări psiho-emoționale

0
40

Secretarul de stat, Mădălina Turza, a declarat marți că se vor pune la dispoziție peste 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de pandemia de COVID-19.

Acest lucru este posibil în cadrul Programului Național de Suport pentru Copii “Din grijă pentru copii”.

”Efectele profunde ale acestei pandemii încep să se manifeste deja atât în rândul copiilor, dincolo de zona aceasta a urgențelor medicale. Izolarea și viața în pandemie ne-a făcut pe noi să fin afectați la nivel psiho-emoțional, dar și la nivelul psiho-emoțional al copiilor, pe de o parte, iar pe de altă parte au fost exacerbate o serie de elemente ce țin de riscurile la adresa copiilor. (…) Acest program va pune la dispoziție peste 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de pandemia de COVID-19.”, a declarat Mădălina Turza în cadrul evenimentului de prezentare a proiectului de act normativ pentru implementarea Programului Național de Suport pentru Copii “Din grijă pentru copii”.

Secretarul de stat a mai precizat că peste 7.000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării urmează să fie formați.

”De asemenea, Ministerul Educației va introduce în curriculum școlar tematici de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor și siguranța online. Dar pentru a putea realiza aceste lucruri și a ajunge în mod calitativ la copii, va trebui să formăm, și vom face acest lcuru, peste 7.000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării, metode de identificare și intervenție în situațiile distructive psiho-emoționale. (…) Pentru că ne dorim ca acest program să fie și sustenabil, vom introduce un modul de formare a competențelor în domeniul psiho-emoțional pentru profesori la nivelul masteratului didactic, adică aceștia urmând să dobândească competențe în mod normal și curent în formarea inițială pe partea de management al emoției la copii”, a mai subliniat Turza.

Potrivit secretarului de stat, prioritățile Programului ”Din grijă pentru Copii” vizează în special protejarea integrității psiho-emoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de  evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății mintale  acestora în perioada pandemiei și post-pandemie, dar și dezvoltarea de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală, emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.

Articolul precedentINSP: 1157 cazuri cu varianta Delta, confirmate în România, până la 12 septembrie
Articolul următorMS: În perioada următoare, va creşte numărul de paturi funcţionale în secţiile de terapie intensivă