Peste 100 de femei au primit proteze de sân decontate, anunță CAS Olt

0
427

Peste 100 de femei din judeţul Olt care au suferit mastectomie totală au obţinut anul trecut proteze de sân şi accesoriile necesare decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Constanţa Florea, conform Agerpres.

Potrivit acesteia, de la începutul acestui an au fost deja înregistrate 22 de solicitări pentru decontarea protezelor externe de sân, iar 10 dintre ele au fost deja aprobate.

„Anul trecut au fost eliberate 118 decizii pentru procurarea unei proteze externe de sân şi accesorii. Anul acesta au fost depuse 22 cereri pentru decontarea protezei de sân şi până acum au fost eliberate 10 decizii de decontare, celelalte fiind trecute pe o listă de aşteptare, în funcţie de buget”, a precizat, pentru AGERPRES, Constanţa Florea.

Dispozitivele medicale sunt acordate femeilor care au suferit o mastectomie totală și nu au optat pentru o intervenție chirurgicală de reconstrucție mamară.

„Se pot acorda două dispozitive medicale de acelaşi tip (stânga-dreapta), după caz, iar termenul de înlocuire pentru fiecare dispozitiv este de doi ani. Pentru a beneficia de proteza de sân decontată, pacienta, unul din membrii de familie, o persoană împuternicită legal sau reprezentantul legal al acesteia depune o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate însoţită de o copie după actul de identitate şi prescripţia medicală cu indicaţia de protezare externă. Medicii curanţi care fac recomandarea sunt medici de specialitate: chirurgie generală, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi oncologie medicală. Pentru procurarea dispozitivului medical, pacienta se adresează (în perioada de valabilitate a deciziei) unuia dintre furnizorii aflaţi în contract cu CAS Olt, cu următoarele documente: decizia emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Olt şi prescripţia medicală”, se arată într-un comunicat al CAS Olt transmis joi.

Articolul precedentSibiu: Începe reabilitarea ultimei clădiri vechi de la Spitalul Județean
Articolul următorSistemul de sănătate din România are nevoie de echilibru, continuitate și construcție, afirmă Alexandru Rogobete