Patru prelevări de organe și țesuturi realizate în ultima săptămână în România, anunță ANT

0
149

În decursul ultimei săptămâni, patru centre medicale din România – din Târgu Mureș, Iași, București și Oradea – au fost implicate în prelevări de organe și țesuturi, datorită altruismului familiilor care au acceptat donarea chiar și în momente dificile. Potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT), intervențiile au oferit o nouă șansă la viață unor pacienți aflați pe listele de așteptare, prin implicarea și colaborarea echipelor medicale din aceste orașe.

La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași a fost realizată o prelevare de organe și țesuturi de la un donator în vârstă de 42 de ani, aflat în moarte cerebrală, după ce familia și-a dat acordul pentru acest gest altruist. Echipa medicală implicată a fost coordonată de dr. Diana Maftei de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, alături de dr. Ecaterina Olaru, dr. Raluca Neagu – coordonator regional de transplant, dr. Mihai Zabara, dr. Ramona Cadar, asistentul Bogdan Ciobanu și dr. Daniel Andone. La Spitalul Sf. Spiridon Iași s-au realizat transplantul hepatic și transplanturile de cornee, iar la Spitalul Parhon din Iași au fost efectuate transplanturi renale.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a avut loc o prelevare multiorgan de la un pacient în vârstă de 26 de ani, aflat în moarte cerebrală. Echipa a fost condusă de dr. Mihai Morariu, alături de as. Dorin Boca și coordonatorul regional dr. Oana Pitea. Rinichii au fost prelevați de echipa Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, unde s-au efectuat transplanturi renale, iar transplantul hepatic a fost realizat la Institutul Clinic Fundeni. Prelevarea țesutului osos a fost efectuată de echipa din Secția Clinică Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, în colaborare cu Banca de Țesut Colentina. Din echipă au făcut parte dr. Pal Fodor, dr. Solyom Arpad, șeful secției, și medicii rezidenți dr. Daniel Dacher, dr. Laszlo Orsolya, dr. Gabriel Otrocol, dr. Adrian Sălăgean și dr. Radu Răuță.

O altă prelevare multiorgan a avut loc la Spitalul Elias din București, de la o pacientă în vârstă de 37 de ani, aflată în moarte cerebrală, cu acordul familiei. Acest gest a permis efectuarea unui transplant de cord la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, precum și un transplant hepatic la Spitalul Sf. Maria din București. Echipa ATI a Spitalului Elias a fost formată din dr. Ioana Popescu Garotescu – coordonator intraspitalicesc de transplant, dr. Andreea Stroi – KDP, dr. Gabriela Vulpe – neurolog și echipa de rezidenți dr. Cristina Rusu, dr. Matei Neicutescu și dr. Liviu Butaliu.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea a avut loc o prelevare multiorgan de la un pacient de 22 de ani, aflat în moarte cerebrală. Mulțumită familiei care a acceptat donarea, la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj s-a realizat un transplant hepatic, iar țesuturile corneene au fost prelevate pentru intervenții la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București (SCUOB). Din echipa medicală au făcut parte medicii rezidenți ATI dr. Oana Popa și dr. Ștefan Pataki, medic primar ATI as. Otto Gergely, as. Emese Pataki și coordonatorul regional conf. dr. Carmen Pantiș.

Articolul precedentTârgu Mureș: Campanie de testare gratuită a glicemiei la Spitalul Clinic Județean de Urgență
Articolul următorEnterocolita acută: o infecție gravă transmisă prin alimente contaminate cu Salmonella