Enterocolita acută: o infecție gravă transmisă prin alimente contaminate cu Salmonella

0
256

Enterocolita acută reprezintă o inflamație a tractului digestiv și se caracterizează prin apariția a mai mult de trei scaune apoase pe zi. Potrivit dr. Flavia-Roxana Igniță, medic specialist în Boli Infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, bacteria Salmonella se numără printre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.

Potrivit acesteia, Salmonella se transmite prin consumul de apă sau alimente contaminate. Cele mai frecvente surse includ carnea insuficient preparată termic (în special carnea de pasăre), ouăle — mai ales cele de rață — peștele, crustaceele, laptele nepasteurizat, dar și alimentele care conțin lapte sau ouă crude, precum cremele, maioneza și înghețata.

Simptomele pot apărea în decurs de 12 până la 36 de ore de la consumul alimentului contaminat. Manifestările includ febră, frison, diaree apoasă verzuie, greață, vărsături și dureri abdominale.

Copiii și vârstnicii sunt cei mai expuși riscului de forme severe, din cauza pierderilor mari de lichide care pot duce la deshidratare accentuată și dezechilibre hidro-electrolitice.

Diagnosticul se bazează pe anamneză detaliată, examen clinic și analize specifice, cum ar fi coprocultura sau testarea PCR din materiile fecale.

„Tratamentul infecției cu Salmonella se bazează pe regim alimentar, tratament suportiv cu lichide și administrarea intravenoasă de soluții de reechilibrare hidroelectrolitică, tratament simptomatic cu antiemetice, antidiareice orale, antitermice, antalgice și tratament etiologic cu administrarea de antibiotic”, explică dr. Flavia-Roxana Igniță.

Durata manifestărilor clinice este, în general, între 7 și 10 zile. Totuși, dereglările de tranzit intestinal pot persista luni întregi după dispariția simptomelor, din cauza capacității bacteriei de a altera flora digestivă. Din acest motiv, medicul recomandă administrarea de probiotice pentru refacerea florei intestinale.

Articolul precedentPatru prelevări de organe și țesuturi realizate în ultima săptămână în România, anunță ANT
Articolul următorConsultații gratuite de ginecologie și planificare familială pentru studentele din București, oferite de ASSMB