Parlamentul a votat amendamentele ce extind lista beneficiarilor stimulentului de risc

0
40

Parlamentul a votat în unanimitate amendamentele aduse OUG 43 / 2020 privind acordarea stimulentului pentru personalul implicat în lupta împotriva epidemiei de COVID-19.

Prin amendamentele aduse OUG a fost inclus în lista personalului care beneficiază de acest stimulent tot personalul din spitale, dar și de la nivelul cabinetelor de medicina de familie, medicina dentară, laboratoare cât și personalul din asistență socială, potrivit lui Florin Buicu, președintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor.

Iată amendamentele aduse OUG 43 / 2020 :

Ad in title

1.La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: ”(3) Sumele cheltuite conform alin. (1) și destinația acestora de la începutul stării de urgență la finalul stării de alertă de către toate instituțiile de stat se publică pe site-ul instituției de către conducătorul acesteia.”

2. La articolul 7, după alineatul 4 se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins:
ˮ(5) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – ”Transferuri între unităţi ale administraţiei publiceˮ sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene.
(6) Stimulentul de risc acordat conform alin. (5) nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V ˮContribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Pentru furnizorii de servicii sociale privaţi, prevăzuţi la alin. (5), decontarea stimulentului de risc se face la cerere, prin agenţiile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI – ”Transferuri între unităţi ale administraţiei publiceˮ sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene, conform unei proceduri stabilită prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale.”

3. La articolul 8 alineatul (1), după litera f) se introduc două noi litere, literele f1) și f2), cu următorul cuprins: „f1) personalul medical, medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie, laboratoarele de analize medicale, laboratoarele de imagistică medicală, ambulatoriile de specialitate, farmaciile comunitare, cabinetele stomatologice, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu Casele de asigurări de sănătate, care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate;

4. f2) medicii și asistenții medicali din unitățile școlare care și-au desfășurat activitatea prin furnizarea unor servicii de îngrijire, de aprovizionare, de îngrijire medicală şi monitorizare a persoanelor aflate
în carantină.”

5. La articolul 8 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
„g) personalul de la lit. a) – f2) care, în urma desfășurării activității, a fost diagnosticat cu COVID-19.”

6. La articolul 8, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
„(8) Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei, prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, se acordă pentru toată perioada stării de urgenţă, instituită prin decret potrivit art. 93 din Constituţia României,republicată.”

Articolul precedentFiecare echipă de filmare de la Hollywood va avea un consultant în COVID-19
Articolul următor28 mai, Ziua Internațională a Acțiunii pentru Sănătatea Femeilor