Pacientă româncă, rănită în accidentul din Bulgaria, adusă la Spitalul Floreasca

0
91

O pacientă româncă, rănită în accidentul rutier din Bulgaria, a fost adusă, sâmbătă, la Bucureşti cu un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Floreasca.

Potrivit medicului care a făcut parte din echipa ce a adus în ţară pacienta, aceasta este stabilă, conştientă şi cooperantă.

Pacienta a suferit mai multe contuzii şi fracturi în timpul accidentului.

Echipa de evaluare deplasată în Bulgaria a fost trimisă de la SMURD Floreasca şi, în cursul după-amiezii de sâmbătă, va veni la Bucureşti cu un al doilea pacient român rănit în accidentul rutier.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat sâmbătă, într-o postare pe pagina de Facebook, că, în urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a cinci pacienţi români la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora.

Transferul pacienţilor români se realizează cu elicoptere SMURD aflate în dotarea IGAv.

Conform sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1,30, un autocar înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 25 de pasageri, dintre care şapte cetăţeni turci, iar restul români, a fost implicat într-un accident rutier în Bulgaria.

Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte (regiunea Veliko Târnovo).

„La nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală Bucureşti, care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca în vederea evaluării şi planificării unei eventuale preluări şi transport de pacienţi către România. Totodată, în funcţie de evoluţia situaţiei, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienţilor români”, precizează DSU.

În această dimineață, în jurul orei 01:30, un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri, dintre care șapte cetățeni turci, iar restul români, a fost implicat intr-un accident rutier în Bulgaria.
Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, nouă sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma tragicului eveniment, patru români au fost declarați decedați.
Articolul precedentCercetătorii au creat un nou instrument de administrare a medicamentelor împotriva cancerului cerebral
Articolul următorMinisterul Sănătății a constituit o echipă operativă pentru a acorda suport victimelor accidentului din Bulgaria