Universitatea Oxford a lansat un studiu pentru a stabili pentru prima dată siguranţa şi răspunsul imun în rândul copiilor la vaccinul său anti-COVID-19 dezvoltat în colaborare cu AstraZeneca, a anunţat sâmbătă universitatea britanică, relatează Reuters.

Noul studiu, aflat în etapă intermediară, va determina dacă vaccinul este eficient în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, potrivit unui comunicat al Universităţii Oxford.

În jur de 300 de voluntari vor participa la studiu şi primele inoculări sunt aşteptate luna aceasta, a precizat sursa citată.

Vaccinul Oxford/AstraZeneca care se administrează în două doze este considerat un „vaccin pentru lume” deoarece este mai ieftin şi mai uşor de distribuit decât cele produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

AstraZeneca are ca obiectiv să producă 3 miliarde de doze în acest an şi îşi propune să ajungă la o producţie de peste 200 de milioane de doze pe lună până în aprilie.