Forumul National al Asociatiilor de Pacienti 2012, organizat in parteneriat de catre Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania si Colegiul Medicilor din Romania a reunit reprezentanti a 111 de organizatii de pacienti din Romania. in cadrul acestui Forum s-au dezbatut teme de interes pentru pacientii din Romania.

Pacientii au adus in atentia autoritatilor problemele cu care se confrunta: lipsa medicamentelor la care ar avea dreptul gratuit, lipsa accesului la tratament pentru unele patologii, lista de asteptare, desfiintarea spitalelor specializate in tratarea si recuperarea unor patologii.

La finalul evenimentului au fost adopate principii care vor ghida activitatea organizatiilor de pacienti din Romania. in primul rand organizatiile de pacienti au subliniat ideea ca sunt parte integranta a reformei sistemului sanitar si ca trebuie sa actioneze ca atare. De asemenea organizatiile de pacienti trebuie sa reprezinte interesele pacientilor cu responsabilitate si profesionalism, sa ceara sa participe la activitati de consultare publica cu autoritatile. Un principiu important adoptat la acest forum se refera la legea sanatatii. Aceasta trebuie sa garanteze accesul tuturor pacientilor la serviciile medicale si tratamentele necesare, sa nu creeze inechitatii sociale, sa asigure o finantare sustenibila a sistemului de sanatate si sa nu impovareze peste limita pacientii in ceea ce priveste costurile. Totodata organizatiile de pacientii sunt decise sa nu faca politica, chiar daca soarta pacientilor din Romania este decisa de catre politicieni.

La Forumul National al Asociatiilor de Pacienti au participat dr. Vasile Cepoi, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Lucian Duta, presedinte Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, dr. Dorin Ionescu, directorul CNAS, dr. Mariu Filip, medic sef CNAS, dr. Anamaria NItulescu, director general adjunct Casa de Asigurari de Sanatate a Municioiului Bucuresti , dr. Aurora Dragomiristeanu, directorul Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, dr. Leny Caban, Institutul Clinic Fundeni , Cristian Lutan, director adjunct ARPIM, dr. Claudia Bratan, director Directia Generala pentru Protectia Persoanelor cu Handicap.

La incheierea Forumului, doua asociatii de pacienti au decis sa adere la COPAC: Asociatia pacientilor cu Boli Reumatismale din Transilvania – ART si Asociatia Pacientulor cu Epilepsie din Romania.