OMS va modifica recomandările de tratament pentru COVID-19 în funcție de studiul privind dexametazona

0
455

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că îşi va actualiza liniile directoare privind tratamentul administrat persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în concordanţă cu rezultatele unui studiu clinic conform căruia un medicament accesibil şi obişnuit poate ajuta la salvarea pacienţilor în stare critică.

Rezultatele studiului clinic, anunţate marţi de cercetători din Marea Britanie, au demonstrat că dexametazona, utilizată încă din anii ’60 pentru diminuarea inflamaţiei în afecţiuni precum artrita, reduce cu circa o treime rata deceselor în rândul pacienţilor cel mai grav afectaţi de COVID-19, internaţi în spitale.

Unii medici s-au arătat însă precauţi, invocând posibile reacţii adverse şi solicitând mai multe informaţii, informează Reuters.

Liniile directoare ale OMS pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus se adresează profesioniştilor din domeniul sanitar şi caută să utilizeze cele mai recente date pentru a informa medicii cu privire la cea mai bună modalitate de abordare a tuturor etapelor bolii, de la depistare până la externare.

Deşi rezultatele studiului privind dexametazona sunt preliminare, cercetătorii din spatele acestuia au declarat că sugerează faptul că medicamentul ar trebui să devină modalitatea standard de îngrijire în cazul pacienţilor cei mai afectaţi.

În cazul pacienţilor conectaţi la ventilatoare pulmonare, s-a demonstrat că tratamentul reduce mortalitatea cu aproximativ o treime, iar pentru pacienţii care necesită doar administrarea de oxigen, rata de mortalitate a fost redusă cu aproximativ o cincime, conform constatărilor preliminare ale studiului.

Beneficiile au fost observate doar la pacienţii cu COVID-19 în stare gravă, nu şi la cei cu simptome mai uşoare.

”Acesta este primul tratament despre care s-a demonstrat că reduce mortalitatea la pacienţii cu COVID-19 care necesită oxigen sau suport la ventilator”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

OMS a transmis că aşteaptă datele complete ale studiului în zilele următoare. ”OMS va coordona o meta-analiză pentru a înţelege mai multe cu privire la această intervenţie. Liniile directoare clinice ale OMS vor fi actualizate pentru a reflecta modul şi momentul în care medicamentul trebuie utilizat în COVID-19”, a adăugat organizaţia.

Articolul precedentAeronavele Forțelor Aeriene Române vor lansa flori asupra spitalelor COVID din patru orașe din Moldova
Articolul următorCapitala Letoniei are o statuie imensă dedicată eforturilor depuse de personalul medical în timpul pandemiei